De ce este bine sa ai un animal de companie

 

De ce este bine să ai un animal de companie – 10 motive

de ce este bine sa ai un animal de companie

 Un animal de companie vine cu unele constrângeri, cu unele reguli și cu un program de respectat. Trebuie să fii conștient, că un animal de companie este o persoană vie cu problemele şi cu nevoile sale. Trebuie să fii gata să veghezi asupra sa pe toată durata vieții sale. Dar un animal de companie vine şi cu o mulțime de avantaje pentru stăpânul sau stăpânii săi.

 

Iată 10 motive pentru care este bine să ai un animal de companie.

 

 1.Animalele domestice sunt un atu în dezvoltarea copiilor tăi.

 Datorită unui animal, un copil poate să învețe să trăiască experiența vieții sale. Un animal de companie permite să abordezi unele teme precum nașterea, viața, bolile sau moartea. Copilul se deschide astfel înspre lume deoarece este deschis în mod natural înspre animale şi le iubește foarte mult.

 

 2. Un animal de companie te ajută să ieși din solitudine şi din izolare.

 Un animal de companie reprezintă şi o companie extrem de prețioasă. Mai ales pentru persoanele singure sau cele mai în vârstă care găsesc în ele o companie plăcută, cineva care îi ascultă. Un animal de companie este un interlocutor fidel şi te obligă să ieși din casă de mai multe ori pe zi. Şi studiile au demonstrat faptul că cei care au animale de companie nu suferă din cauza maladiei Alzheimer.

 

 3.Cu ajutorul unui Un animal de companie poți responsabiliza copiii.

 Copiii pot învață toleranța şi respectul ocupându-se de un animal de companie. Înțeleg că trebuie să îl protejeze şi să aibă grijă de el. Aceștia învață şi să își canalizeze energia pentru a nu-l răni sau speria.

 

 4.Animalele de companie te ajută şi să lupți contra alergiilor.

 Câinii şi pisicile sunt cele care expun copiii la anumite bacterii. Sistemul lor imunitar se poate întări astfel de la cea mai fragedă vârstă. Şi un lucru este dovedit. Copiii care trăiesc alături de un animal de companie de mici nu mai suferă din cauza astmului sau a alergiilor.

 

 5.Un animal de companie te ajută să faci exerciții.

 Dacă ai un câine trebuie să ieși cu el, să îl scoți la plimbare. Energia sa este comunicativă şi își obligă stăpânii să îl scoată de mai multe ori la plimbare. Deci te poți obișnui cu sportul sau cu mersul pe jos.

 

 6.Un animal de companie te ajută să socializezi.

 Proprietarii de animale de companie știu un lucru sigur. Acestea te ajută să întâlnești multă lume. Poți lega prietenii foarte uşor cu alți proprietari de animale sau pur şi simplu cu alți iubitori de animale, de câini sau de pisici. Sunt şi cea mai bună modalitate de a scăpa de timiditate.

 

 7.Un animal de companie contra depresiei.

 Prezența unui animal de companie este cea care poate alunga anxietatea. Şi au un impact pozitiv asupra celor care suferă de depresii.

 

 8. Animalele de companie iţi înveselesc cotidianul.

 Dacă te simți cu moralul la pământ, cu siguranță că un animal de companie te poate înveseli.

 

 9. Mai puțin stres.

 Animalele de companie sunt un veritabil remediu contra stresului.

 

 10. Cu animalele de companie ai companie şi multă afecțiune.

 Afecțiunea lor este mereu bine venită după o zi grea la lucru.

Categorie: