Cum sa ai grija de pisica ta in varsta

 

Cum să îngrijești o pisică în vârstă

cum sa ai grija de pisica ta in varsta

 În momentul în care ajunge la vârsta de 10 ani, o pisică este considerată în vârstă. Ajunsă la bătrânețe, nevoile pisicii se schimbă, comportamentul se modifică în timp ce caracterul său are tendința să se afirme. O pisică domestică, hrănită în mod corespunzător, îngrijită și răsfățată, poate ajunge până la vârsta de 18 ani. Drept urmare, chiar dacă pisica te este bătrână, mai ai de petrecut alături de ea câțiva ani minunați.

 

Ai grijă de sănătatea sa

 Boli respiratorii, renale, digestive…la fel ca la oameni, bătrânețea rimează adesea cu o serie de probleme de sănătate la pisică. De aceea, este important să fii mai vigilent, să nu eziți să mergi la medicul veterinar ori de câte ori ți se pare că ceva este în neregulă. O pisică în vârstă trebuie dusă la medicul veterinar de cel puțin două ori pe an. Medicul o va controla și îi va face o serie de teste sanguine care îi permit să îi verifice pisicii funcțiile renale, hepatice și pancreatice.

 

Adaptează-i alimentația

 Odată cu înaintarea în vârstă, riscurile de insuficiență renală și de diabet cresc. O pisică care îmbătrânește are tendința să fie mai puțin activă, să ia în greutate. De aceea, trebuie să îi oferi o alimentație echilibrată și să eviți excesele. Există pe piață hrană adaptată pisicilor în vârstă, senioarelor. Acest tip de hrană este bogată în fibre pentru a facilita tranzitul intestinal al pisicii.

 

Nu neglija activitatea pisicii

 Articulații fragilizate, simțuri mai puțin dezvoltate: o pisică în vârstă devine din ce în ce mai sedentară odată cu trecerea timpului. Trebuie să te asiguri că pisica ta face mișcare în fiecare zi. Joacă-te cu ea pentru a o stimula.

 

Acceptă schimbarea

 Și caracterul pisicii se schimbă odată cu trecerea anilor. Dacă era mare fan al mângâierilor, acum te va sufoca pur și simplu, dacă era genul fricos, la bătrânețe va fi și mai fricoasă. Fii tolerantă, acceptă această schimbare.

 

Senilitatea

 Da, și pisicile pot deveni senile. Cercetătorii au descoperit faptul că celulele responsabile de apariția bolii Alzheimer la oameni, există și în creierul micuțelor noastre feline. Drept urmare, se întâmplă ca pisica să își facă nevoile unde apucă, să miaune toată ziua fără motiv… Și în acest caz trebuie să fii extrem de înțelegător, să nu îți cerți prea tare animalul de companie. Liniștește-o, fii atent cu ea. Trebuie să accepți faptul că pisica ta nu va mai fi ca înainte.

Categorie: