Alegeți patul după principiile Feng Shui

 

Alege un pat cu o energie Feng Shui pozitivă

Alegeți patul după principiile Feng Shui Există anumite principii Feng Shui după care este bine să ne ghidăm înainte de a achiziționa o casă, un obiect de mobilier, o mobilă întreagă, înainte de a alege culoarea pereților, etc. Acestea sunt valabile și înainte de alegerea unui pat. Patul este unul din cele mai importante piese de mobilier din întreg dormitorul și din relația dumneavoastră de amor. Știați că este bine să alegeți un pat ca și piesă de mobilier cu o energie Feng Shui pozitivă? Alegerea patului nu mai ține cont numai de preferințe, ci și de regulile Feng Shui, odată ce lăsați acest mod de viață să vă ajute în decorarea locuinței.

 

Tipul patului și materialele

 Un pat cu o energie Feng Shui pozitivă trebuie să vă întărească energia personală și de asemenea să contribuie la menținerea și îmbunătățirea energiei din relația dumneavoastră cu partenerul de cuplu. Este ușor să determinați, așadar, mărimea patului, dar ce spuneți de stilul acestuia și de materialele din care este confecționat? Ar trebui să alegeți un pat de lemn sau cu o tăblie de fier?

 Există o varietate foarte mare de paturi, de stiluri, însă principiile Feng Shui vă ușurează munca în alegerea patului perfect.

 Conform principiilor Feng Shui, cel mai bun material pentru pat este lemnul, iar stilul rămâne la alegerea dvs. atâta timp cât sub pat aveți spațiu aerisit, așadar ies din calcul paturile cu opțiuni de stocare a lenjeriilor de pat dedesubt.

 

Tăblia patului și principiile Feng Shui

 Patul se alege și în funcție de tăblia acestuia. Așadar, cele mai bune variante de tăblii pat, conform principiilor Feng Shui, sunt acelea confecționate din lemn, solide, sau cele căptușite, tapisate, de vreme ce sunt solide, menținând o energie Feng Shui pozitivă în dormitor. Nu alegeți un pat cu tăblia de fier!

 

Salteaua de pat

 Cum alegeți cea mai bună saltea de pat conform principiilor Feng Shui? Ei bine, în primul rând salteaua trebuie să vă aducă mult confort. Alegeți salteaua cu mare atenție și investiți banii pe termen lung. Dacă vă odihniți bine pe timpul nopții, energia din timpul zilei va fi una cât se poate de pozitivă și de plăcută. Nu cumpărați saltele la mâna a doua, deoarece aduc ghinion și nici nu este cea mai igienică soluție posibilă. Încercați să respectați câteva principii simple Feng Shui în dormitor, iar energia dumneavoastră va avea cu siguranţă de câștigat.

Categorie: