Pasca cu branza dulce

 

Pască cu brânză dulce

pasca cu branza dulce

 O rețetă extrem de simplă dar și sofisticată în același timp. Perfectă pentru perioada sărbătorilor Pascale, și nu numai. Pasca cu brânză dulce este o rețetă ce merită încercată măcar o dată în viață și apoi repetată an de an.

 

Ingrediente necesare pentru Pasca cu brânză dulce

 Pentru aluatul de pască avem nevoie de jumătate de kilogram de făină, 250 ml lapte cald, 80 de grame de unt (topit), 150 de grame de zahăr tos, un pliculeț de drojdie uscată și două gălbenușuri de ou. Să nu uităm de praful de sare, și pentru mai mult gust, se poate folosi coaja rasă de la o lămâie.

Umplutura necesită 300 grame de brânză de vaci dulce, un pliculeț de zahăr vanilat, două fiole de esență de rom (sau, de ce nu, de portocale), coaja rasă de la o lămâie, o lingură de griș, două linguri de făină, două ouă și zahăr după gust.

 

Cum preparam Pasca cu brânză dulce

 Se prepară întâi umplutura, astfel că se amestecă brânza dulce cu zahărul și esențele, plus zahărul vanilat, coaja de lămâie și ouăle într-un castron, cu un tel, până ce se omogenizează complet. Compoziția se „drege„ cu lingura de griș și făina necesară și se amestecă din nou cu telul.

 Aluatul se prepară extrem de simplu. Se prepară întâi maiaua, din drojdie și puțin lapte călduț. Se adaugă făina într-un bol încăpător. Se face o groapă în mijloc unde se pune maiaua după ce a crescut. Treptat, se adaugă pe rând celelalte ingrediente – laptele călduț, untul topit, gălbenușurile, zahărul, coaja rasă de lămâie și sarea. Se frământă bine aluatul vreme de jumătate de oră până ce acesta nu se mai lipește și apoi se lasă la dospit la loc cald vreme de 45 de minute.

 După ce aluatul a dospit, se ia pe suprafața de lucru și se împarte în două părți egale. O jumătate de aluat se folosește pentru a turna o foaie de mărimea și forma tăvii pe care o folosim pentru pască, iar cealaltă jumătate se poate împleti și pune deasupra, sau se poate folosi pentru a crea semnul crucii deasupra. Turnați în mijlocul păscuței umplutura, ungeți bine aluatul de deasupra și introduceți pasca la cuptor vreme de aproximativ o oră la foc mediu. Se lasă la răcit și apoi se poate servi.

Pofta buna!