7 motive pentru a consuma morcovi

 

Morcovi pentru o sănătate mai bună

7 motive pentru a consuma morcovi Morcovul este una dintre legumele cele mai utilizate în toate bucătăriile lumii. Este originar din Asia Centrală, însă în prezent este cultivat în aproape toate țările.

 Gustul său delicios și versatilitatea sa l-au transformat în ingredientul sutelor de rețete din toate categoriile, dar este și un compus activ în multe produse de frumusețe. Știați de exemplu că morcovul și în special uleiul de morcov folosit în cosmetică este un aliat perfect pentru a evita îmbătrânirea prematură a pielii?

 În plus, s-a dovedit prin intermediul a numeroase studii că morcovul are o valoare nutrițională deosebită. Una dintre principalele sale proprietăți este conținutul său bogat de vitamina A, dar conține și mulți alți compuși sănătoși care aduc multiple beneficii.

 

Proprietățile nutriționale ale morcovilor

 Având un gust unic și savuros care se combină foarte bine și cu alte alimente, morcovii sunt una din legumele care se pot consuma fără probleme.

 Unul din motivele pentru care morcovii sunt perfecți pentru o alimentație echilibrată este datorită faptului că aceștia conțin puține calorii, sodiu și carbohidrați. Se estimează că o porție medie de morcovi cruzi aduce doar 50 de calorii.

 Morcovii nu conțin colesterol și nici grăsimi saturate, ceea ce îi recomandă ca gustarea ideală pentru persoanele care se confruntă cu probleme cardiovasculare.

 O jumătate de cană de morcovi cruzi furnizează de patru ori mai mult decât cantitatea zilnică recomandată de vitamina A și în plus, conține cantități semnificative de fibre (necesare pentru un bun tranzit intestinal și prevenirea problemelor digestive), vitamina C, vitamina K, vitamina B6, acid folic, mangan, fier, potasiu și cupru. Tocmai de aceea morcovii sunt considerați o adevărată comoară pentru sănătatea noastră.

    

         7 motive pentru a consuma morcovi zilnic:

 

1. Morcovii sunt un remediu anticancer

 Datorită conținutului lor bogat de compuși antioxidanți, morcovii contribuie la stoparea acțiunii radicalilor liberi care dăunează celulelor și care sunt asociați cu dezvoltarea diferitelor tipuri de cancer.

2. Morcovii previn îmbătrânirea prematură

 Datorită concentrațiilor ridicate de betacaroten, această substanță care se transformă în vitamina A în organism, poate contribui la prevenirea îmbătrânirii premature a organelor interne și a pielii.

3. Morcovii au efecte diuretice

 Efectul diuretic al morcovilor îi recomandă ca remediul perfect pentru curățarea rinichilor, prevenirea retenției de lichide și ajută la dizolvarea periculoșilor calculi renali.  Consumați suc de morcovi simplu sau în combinație cu alte legume (sfeclă roșie, țelină sau varză) sau cu suc de mere.

4. Morcovii îmbunătățesc sănătatea vizuală

 Se știe că pentru o bună sănătate vizuală este foarte important să-i oferim organismului o cantitate zilnică de vitamina A. Fiind atât de bogat în acest nutrient, morcovul este un aliat esențial pentru vederea sănătoasă și îngrijirea ochilor.

5. Morcovii previn problemele cardiovasculare

 Deoarece nu conțin mult sodiu, dar sunt bogați în apă, vitamine și minerale, morcovii contribuie la reducerea nivelelor de colesterol rău și previn accidentele cerebrovasculare și atacurile cardiace.

6. Morcovii ajută la pierderea în greutate

 Antioxidanții, vitaminele, fibrele și mineralele pe care le conțin morcovii sunt ideale pentru alimentația acelor persoane care doresc să piardă în greutate fără însă a urma diete stricte.

 Totuși, morcovii nu sunt un aliment miraculos, iar efectele lor se observă doar atunci când consumul lor este însoțit de o dietă sănătoasă și o rutină regulată de exerciții fizice.

7. Morcovii mențin frumusețea pielii

 Compușii antioxidanți și cicatrizanți pe care îi conțin morcovii sunt extraordinari pentru menținerea unei bune sănătăți a pielii, atât la nivel intern, cât și ca uz extern. De asemenea, beta-carotenii din compoziția morcovilor  stimulează producția de melanină, care contribuie la menținerea strălucirii pielii. Datorită conținutului său bogat în vitamina A, uleiul de morcovii previne uscarea pielii și apariția ridurilor.

 

  Cum se prepară remedii cu morcovi?

 Morcovii se pot consuma atât cruzi sau gătiți, însă prima opțiune, aceea de a-i consuma cruzi este cea mai recomandată deoarece astfel se păstrează toți nutrienții.

 Pentru a profita de beneficiile lor, morcovii pot fi de asemenea incluși în rețete precum:

 - Salate

 - Sucuri

 - Creme

 - Supe

 - Tocănițe

 - Umpluturi

 - Deserturi

 

Piure de morcovi

 Morcovii se pot găti la aburi iar apoi se amestecă cu alte ingrediente pentru a obține un piure. Acesta se poate consuma la prânz sau la cină, dar poate fi utilizat de asemenea pentru a prepara o mască hrănitoare pentru piele.

 În acest caz, se va curăța bine tenul și apoi se va aplica un strat uniform de pastă de morcovi amestecată cu puțină miere și se va lăsa să acționeze timp de 15 minute înainte de a o îndepărta cu apă călduță.

 

Sucul de morcovi

 Una dintre modalitățile cele mai recomandate de consum este sucul de morcov proaspăt preparat, care păstrează intactă toată gama de vitamine şi săruri minerale pe care această legumă le conține. Astfel, în cura cu suc de morcovi, se pot bea 200 ml de suc zilnic, dimineața, înainte de masă, timp de trei săptămâni, cu pauză de o săptămână.

 Sucul de morcovi stimulează pofta de mâncare, contribuie la cicatrizarea formațiunilor ulceroase gastro-intestinale, previne dezvoltarea tumorilor și are un aport important în menținerea structurii dinților. Pentru mineralizarea organismului, creșterea imunității și a rezistenței la infecții este indicat consumul a 100-300 ml de suc pe zi, de preferat dimineața pe stomacul gol.

Categorie: