Legumele crucifere luptă eficient impotriva cancerului de sân

 

Legumele crucifere și cancerul de sân

Legumele crucifere luptă eficient impotriva cancerului de sân Legumele crucifere sunt fundamentale pentru a lupta contra cancerului de sân. În familia cruciferelor sunt incluse varza, varza roșie, varza de Bruxelles, conopida, brocoli, ridichile, guliile și rucola, toate având proprietăți anticancerigene.

Legumele crucifere sunt considerate superalimente și sunt speciale în lupta contra cancerului deoarece conțin anumite substanțe anticancerigene numite glucozinolați și care se găsesc doar în această familie de legume. Glucozinolații conferă acestor legume mirosul și gustul lor caracteristic.

 

Proprietățile excepționale ale legumelor crucifere:

  -Sunt antiinflamatorii;
  -Sunt antiangiogenice, adică împiedică celulele canceroase să creeze noi vase de sânge care să le permită să se alimenteze și să se răspândească în tot corpul;
  -Sunt detoxifiante și ajută organismul să elimine substanțele carcinogene;
 -Previn daunele cauzate ADN-ului de către substanțele carcinogene și radicalii liberi;
  -Determină moartea celulelor tumorale (apoptoza);
  -Au o acțiune anti-estrogenică. Așa cum se știe, expunerea la estrogeni crește riscul apariției cancerului de sân;
  -Reglează hormonii feminini.
 Legumele crucifere conțin substanțe fitochimice cunoscute sub denumirea de indoli, care sunt capabile să se transforme în estradiol, un hormon foarte similar estrogenului și care poate avea un rol important în dezvoltarea diferitelor tipuri de cancer, însă în special a celui de sân.

 Sulforafanul, un compus al sulfului și care este prezent în brocoli, se pare că distruge celulele cancerigene și reduce creșterea tumorală. Unii cercetători consideră că un alt compus din brocoli numit glucorafanina – care este un precursor al sulforafanului- crește nivelul enzimelor celulare care protejează contra daunelor moleculare produse de substanțele chimice care pot cauza cancer.

 

Studii clinice realizate asupra legumelor crucifere

 Diferite studii au arătat că indolii au capacitatea de a preveni cancerul datorită faptului că pot inhiba producția excesivă de estrogen, ceea ce va determina producerea anumitor enzime care vor bloca creșterea și dezvoltarea celulelor cancerigene. În Polonia, de exemplu, unde se consumă în mod regulat varză încă din copilărie și adolescență, s-a înregistrat o frecvență mai scăzută a neoplasmului mamar.

 Într-un studiu realizat recent în China s-a demonstrat că femeile care consumă o porție de legume crucifere zilnic au cu 50% mai puține posibilități de a suferi de cancer de sân.

 Un alt studiu european a evidențiat că femeile care consumau legume crucifere cel puțin o dată pe săptămână aveau un procent cu 17% mai mic de a suferi acest tip de cancer.

 O cercetare amplă realizată tot de cercetătorii chinezi a arătat că consumul de legume crucifere de către femeile diagnosticate cu cancer de sân în primii trei ani după diagnosticare au redus posibilitatea de a suferi o recidivă și de deces din cauza cancerului. Femeile care consumau frecvent legume crucifere aveau cu 62% mai puține posibilități de deces din cauza cancerului și cu 35% mai puține posibilități de a suferi o recidivă decât femeile care consumau puține legume crucifere.

 Pentru a obține beneficii maxime de la legumele crucifere, este important ca acestea să fie bine mestecate, iar ideal este să fie consumate în stare crudă, deoarece prin procesul gătirii izotiocianații se pierd. Tot mai multe studii și cercetări demonstrează că un consum zilnic de crudități proaspete constituie o bază foarte bună pentru prevenirea bolilor de orice tip, inclusiv a cancerului.

Sursa: Ayurvedic Medica