Dieta longevității

Postul poate reprograma organismul

Dieta longevității Valter Longo studiază longevitatea timp de 30 de ani și în prezent conduce Institutul de Longevitate USC din Los Angeles. Din anul 2014, acesta conduce programul de Oncologie și Longevitate al Institutului de Oncologie Molecular al FIRC din Milano, unul dintre centrele de sănătate în care își prezintă beneficiile "dietei de longevitate". Cu un scop altruist, vânzările Dietei de Longevitate sunt direcționate către o fundație creată de el pentru a ajuta pacienții diagnosticați cu boli autoimune, metabolice, degenerative sau cancer, printre altele, și pentru a deschide sucursale în țările în care să poată fi posibilă formarea gratuită a profesioniștilor. Valter Longo a cercetat timp de zeci de ani cum poate să prelungească viața cu ajutorul alimentelor.

 Cercetătorul italian Valter Longo consideră că magia corpului constă în "capacitatea sa uimitoare de a se auto-repara și de a se regenera", dar trebuie să știm cum să activăm mecanismele sale care tind să rămână silențioase. Studiind cele mai longevive populații din lume, dr. Valter Longo a descoperit cum se pot preveni și vindeca bolile secolului XXI cu ajutorul alimentației.

În ce constă dieta longevității?

 Dieta longevității propusă de dr. Valter Longo nu este vegană, dar se adaptează cu ușurință și contă în luarea de suplimente de B12 și înlocuirea peștelui, a cărnii și a ouălor cu vegetale proteice. Versiunea originală omnivoră a dietei longevității admite singurele proteine de origine non-vegetală din carnea de pește (de 2 sau 3 ori pe săptămână). Această dietă exclude carnea roșie și limitează doar la excepții carnea de pasăre și ouăle.

 Consumul de proteine este moderat: 0,8 g pe kilogram de greutate corporală până la 65 de ani și apoi se crește treptat. Se pot consuma carbohidrați complecși, cum ar fi leguminoasele și cerealele integrale, însoțite de legume, fructe și nuci. Laptele și zahărul ar trebui evitate și este recomandat să se consume puțină pâine, paste sau orez. Dr. Longo permite maxim 2 pahare de vin roșu pe zi și 2 cești de cafea. În plus, Dr. Longo recomandă consumul grăsimilor sănătoase cum ar fi uleiul extravirgin de măsline și ulei presat la rece de nucă de cocos.

 Dar ceea ce face ca dieta longevității să fie specială este simularea postului care se face de 2 sau 3 ori pe an dacă sunteți sănătoși sau mai mult în funcție de patologia pe care doriți să o tratați. Începeți cu 1.100 de calorii în prima zi, iar din ziua a 2-a până în ziua a 5-a veți continua cu 750 calorii, cu suport de suplimente.

 Vă prezentăm în acest articol un interviu realizat recent cu dr. Valter Longo despre dieta longevității și efectele sale benefice asupra sănătății.

- Când vom vedea introdusă dieta longevității în consultații?
 - În rețeaua noastră este deja prescrisă de mai mult de 5.000 de medici din Statele Unite, Marea Britanie și Italia. Ideea este să ajungem peste tot, oamenii și medicii să citească cartea "Dieta longevității" și să ne contacteze pentru a-i pregăti. Și nu are sens să adoptăm o strategie pentru fiecare boală: chiar dacă s-a ajuns la cancer, trebuie să intervenim în procesul de longevitate.

- Potrivit OMS, infecțiile ar fi prima cauză de deces din lume. Cum ne poate ajuta această dietă?
 - Dieta înseamnă nutriție, iar infecțiile depind de starea de slăbiciune a organismului. Dacă întinerim organismul și îi oferim substanțele nutritive de care are nevoie, bolile infecțioase devin tot mai dificil de contactat.

- Studiile dumneavoastră se bazează pe "juventologie": înțelegerea motivului pentru care rămânem tineri, legătura dintre substanțele nutritive și genele de longevitate, etc.
 - În loc să determinăm - căutând o similitudine - de ce și cum genele se vor deteriora, așa cum ar face gerontologia, credem că este important să le înlocuim. Aceasta este juventologia.

- Cum poate dieta longevității să reprogrameze organismul? Care este mecanismul său de acțiune?
 - Dieta zilnică a longevității, relaționată cu o dietă care imită postul, poate reprograma și proteja organismul. Conceptul este foarte simplu. Mai întâi, celulele deteriorate care provoacă boală sunt distruse, apoi celulele stem sunt activate și apoi sunt create celule noi, care regenerează organul sau sistemul deteriorat. În intervențiile cu celule stem nu se elimină problema. Dar dieta poate face acest lucru.

- Propuneți câteva cicluri de post timp de 6 luni pentru a produce o îmbunătățire continuă. Este suficient acest lucru pentru a inversa o boală?
- Da, regenerarea are loc deoarece totul se contractă: mușchii, sistemul, ficatul, toate organele. Și apoi, pentru a le reconstrui, sunt necesare celule stem. În cazul pancreasului, observăm că aceleași gene care încep în mod normal dezvoltarea embrionară sunt cele care acționează, sute de gene foarte coordonate, astfel încât același sistem să fie reconstruit.

- Am putea activa și alte mecanisme biologice care sunt oprite, pentru a interveni în procesul de regenerare?
 - Exercițiul fizic de exemplu reactivează organismul, dar efectele sale nu par a fi așa de mari. După o săptămână în regimul de simulare pe bază de post, celulele albe din sânge sunt reduse cu 20%, iar atunci când mâncăm din nou normal, ele cresc cu încă 20%. Exercițiile fizice nu vor avea acest efect, dar pot fi foarte bune pentru regenerarea mușchilor și asigurarea bunăstării generale a organismului.

- Care este cea mai mare provocare pentru dieta longevității propusă de dumneavoastră?
- A ne asigura că dieta longevității este integrată în Sistemul de sănătate din întreaga lume pentru a preveni și trata bolile precum scleroza multiplă, cancerul, Alzheimer, diabetul zaharat, fibromialgia. Este o mare provocare, deoarece în fiecare caz este necesar ca dieta longevității să fie utilizată într-un mod care optimizează puterea regenerantă prin înlocuirea celulele deteriorate cu cele noi. Ciclurile și frecvențele dietei care imită postul în cazul fiecărei boli sunt încă în curs de cercetare.

- Putem afirma că dieta longevității este definitivată?
 - Nu se poate afirma că această dietă este o dietă definitivată, dar cei 5 stâlpi pe care se sprijină sunt aprofundați. În prezent dispunem de suficiente date de cercetare fundamentale, date epidemiologice, studii pe centenari, studii științifice și clinice.

- Unele spitale, cum ar fi Clinica Mayo, urmează dieta Chemoliere pentru a reduce efectele nocive ale chimioterapiei asupra cancerului.
 - Am terminat studiile de o mai mică anvergură, dar trebuie să le încheiem și pe cele mai extinse. Dacă rezultatele vor fi pozitive în acest sens, cu siguranță cel puțin oncologii italieni vor începe să recomande această dietă.

- Există multe tipuri de cancer. Ar trebui ca dieta longevității propusă de dumneavoastră să se adapteze fiecărui caz?
 - Nu este necesar. Baza acestei diete este aceea că ia în considerare faptul că o celulă canceroasă nu are nevoie de factori de creștere și nu răspunde la blocarea creșterii. Iar acest aspect face parte din toate tipurile de cancer. Celulele canceroase sunt, de asemenea, definite pentru că nu respectă ordinea și atunci cresc, exact opusul celulelor normale. Acest lucru le face mai vulnerabile, pentru că au nevoie de mult zahăr, iar în timpul postului celulele canceroase nu vor mai avea zahăr pentru a se dezvolta.

- S-ar putea ca factorii de mediu să compromită succesul dietei longevității?
 - Această dietă protejează foarte bine organismul de agenții nocivi deoarece protejează celulele, le elimină cele rele și generează altele noi. S-ar putea să fim expuși la un agent cancerigen care dăunează ADN-ului, dar cu dieta longevității celulele deteriorate vor intra cu ușurință în apoptoză (moartea celulară programată).

- Se poate afirma că dieta longevității este disprețuită de cadrele medicale deoarece este considerată o terapie alternativă?
 - Am făcut tot ce ne este necesar pentru ca această dietă să nu fie considerată o alternativă. Lucrăm împreună cu Universitatea Harvard și cu cele mai bune spitale din lume, toate colaborează cu noi. Și guvernul SUA ne-a oferit zeci de mii de dolari, deci nu există o conspirație. Cred că vor ca acest lucru să funcționeze. În schimb, dacă vom continua să cheltuim atât de mult pe medicamente, vom ajunge în cele din urmă la ruină. De exemplu, imunoterapia pentru un pacient cu cancer poate ajunge la o jumătate de milion de dolari pe an, ceea ce înseamnă cheltuieli de o sută de ori mai mari decât dieta.