Nevoia de a avea dreptate

 

Nevoia de a avea dreptate poate dăuna vieții noastre

nevoia de a avea dreptate

 Fiind și tu om probabil ai observat nu odată că de multe ori putem insista asupra faptului de a avea dreptate. Acest lucru se poate manifesta de la om la om. Adică unii tind să aibă dreptate tot timpul alții numai de câteva ori. Dar între cele două nu există nici o diferență, deoarece ambele sunt conduse de nevoia mentală de a avea dreptate. Iar această nevoie are o nevoie de fundal, care de obicei este rezultată dintr-o oarecare refulare sau reprimare. Această nevoie de fundal este necesitatea de afirmare. Însă această necesitate de afirmare poate duce și la un act de superioritate, mai ales dacă persoana mai are și norocul de a avea dreptate de câteva ori.

 

De ce vrem să ne afirmăm?

 Necesitatea de afirmare este într-un fel provocată de societatea în care trăim. Și această provocare începe de la o vârstă fragedă. Uneori chiar din grădiniță. Deja putem observa prezența unei instituții care influențează personalitatea umană, prin crearea unui mediu propice, care să denatureze personalitatea într-un fel. Dar nu numai instituțiile de învățământ sunt cele care ne influențează, mai este și mediul familial.

De exemplu un copil care a suferit mult din cauza părinților, care îi repetă micuțului de nenumărate ori că nu o să fie nimic din el dacă nu face cum spun ei. Sau o să devină un mare nimeni dacă nu este ascultător. Ori dacă nu învață cum vor părinții, copilul poate acumula destul de multe refulări comportamentale și va dobândi o nevoie de afirmare atât pe parcursul creșterii, cât și în momentul maturității sale.

 

Dar ajută această nevoie de afirmare?

 Răspunsul este categoric nu. Nevoia de afirmare nu va ajuta persoana să evolueze într-un mod potrivit. Și asta datorită faptului că persoana va fi nevoită să confrunte situații foarte stânjenitoare. Asta înseamnă ca să fie exclus dintr-un cerc de cunoștințe datorită nevoii de a avea dreptate. Nevoie ce rezultă ca un efect secundar al nevoii de afirmare. Iar dacă nevoia de a avea dreptate nu este înțeleasă la nivel profund și de subconștient, acesta poate dezvolta un caracter foarte egocentrist. Caracter ce va deveni din ce în ce mai inflexibil în societate și în viața de zi cu zi. Iar asta, deoarece o asemenea personalitate nu va accepta alte adevăruri decât cele personale. Și s-ar putea ca să deie de zeci sau sute de ori cu capul de pereți deoarece el va merge strict, doar după capul său. Comportament care poate fi respins de către ceilalți oameni care la fel nu vor fi lăsați să se afirme, deoarece un asemenea caracter nu-i va lăsa pe ceilalți să aibă dreptate. Și pe deasupra dacă se întâmplă ca altcineva să aibă dreptate el se va contrazice cu toată lumea. Chiar dacă nu are dreptate.

 

Remedii

 Cel mai indicat remediu este înțelegerea că o persoană care simte nevoia să aibă dreptate s-ar putea să nu fie o persoană chiar așa de rea, sau egocentristă precum pare. Este indicat să înțelegem faptul că persoana în cauză are probleme neînțelese din trecutul său. Trecut în care poate au contribuit mai mulți factori la dezvoltarea unei asemenea personalități. Dacă întâlnim o asemenea personalitate este indicat să nu-l judecăm pentru comportamentul său. Ci să avem răbdare și să arătăm înțelegere.

 În cazul în care chiar tu ești cel care simte nevoia să aibă mereu dreptate, este indicat să te observi și să reflectezi asupra cauzelor interioare care îți provocă această nevoie. Dacă reușești acest lucru vei înțelege treptat că nu este atât de important ca tu să ai dreptate, mai ales nu în vorbe și mai ales dacă nu ai un argument solid care să ateste adevărul tău. După ce te observi de câteva ori vei vedea că nici măcar argumentarea unui lucru nu este așa de important, ci faptul că tu deja vei vedea pe alții care vor să se afirme cu adevărul lor. Iar în acele persoane te vei vedea pe tine, tu care ai fost la fel. Iar prin această reflexie vei acționa cu înțelepciune și cu un zâmbet simpatic vei lăsa pe ceilalți să aibă fiecare dreptatea lor. Iar tu vei acționa astfel deoarece vei înțelege faptul că toată lumea are dreptate atâta timp cât vede lucrurile din propriul punct de vedere.

 

Nevoia de dreptate a dispărut dar ce facem cu afirmarea?

 În momentul în care egocentrismul dispare, dispare și nevoia de avea dreptate. Iar în momentul în care nevoia de a avea dreptate este înțeleasă și dispare va dispărea și nevoia de afirmare.

 Pe scurt, atâta timp cât noi lucrăm la cauza interioară și nu la cauza superficială a unei probleme, fie acesta de personalitate, sănătate, bani, etc., noi rezolvăm problema de la rădăcini. Iar dacă problema este rezolvată de la rădăcini, acesta nu va mai persista.

 

Amintește-ți!

 Orice problemă în viața ta are o cauză interioară. Dacă cauți să rezolvi la suprafață situațiile de viață, acestea nu vor fi rezolvate niciodată, doar ameliorate. Dar o problemă ameliorată, nu este una rezolvată. Iar dacă o problemă nu este rezolvată acesta va reveni de nenumărate ori până când nu se mai amână rezolvarea prin ameliorare.

Ca să vezi rezultate la exterior, mai întâi trebuie să lucrezi la interior.