De ce îmbătrânim înainte de vreme

 

Greșeli care ne îmbătrânesc înainte de vreme

de ce imbatranim inainte de vreme

 Procesul de îmbătrânire nu este văzut într-o lumină favorabilă de majoritatea dintre noi. Îmbătrânirea nu este tocmai ce ne dorim de la viață, însă acesta este cursul natural al lucrurilor. Iar operațiile estetice și cremele anti-rid par să fie uneori ultima soluție, deoarece greșelile pe care le puteam evita pentru a mai stagna acest proces de îmbătrânire au fost deja comise, iar primele riduri ne apar pe față. Ne consumăm o grămadă de timp și cheltuim bani grei ca să arătăm mai tineri și să ne simțim mai tineri, însă eforturile sunt de cele mai multe ori în zadar. Niciodată nu este prea târziu să ne schimbăm alimentația și modul de viață și să renunțăm la obiceiurile proaste ce nu ne fac cinste tenului și nu numai. Îmbătrânirea nu se referă doar la câteva riduri pe față și fire de păr alb pe frunte, ci și la starea generală a întregului organism.

 

Greșeala numărul 1 – Consumul excesiv de dulciuri

 Dulciurile sunt foarte bune și merg la aproape orice ocazie. Mai mult, sunt aliatul nostru de nădejde atunci când trecem printr-o depresie sau când pur și simplu ne plictisim. O înghețată într-o zi caniculară de vară este la fel de bună ca și o cremă de zahăr ars iarna sau ca un tiramisu cu o ocazie onomastică. Dacă ne-am limita puțin consumul de dulce, atunci și efectele trecerii timpului ar fi mult mai greu de observat pe chipul nostru. Însă noi preferăm să consumăm desert zilnic, după mesele principale sau cel puțin după o masă. Dulciurile pot provoca diabet, obezitate și alte boli ce pot deriva de aici. Un consum excesiv de dulciuri și de zahăr, implicit, poate deveni extrem de „vizibil„ după vârsta de 35 de ani și poate accelera procesul de îmbătrânire extrem de rapid. Ar trebui să ne limităm la 25 de grame de zahăr pe zi, iar de obicei senzația de dulce anunță de fapt o senzație de sete. Un pahar mare cu apă ne poate inhiba pofta de dulce.

 

Greșeala numărul 2 – Munca în exces

 Un job foarte solicitant care ne ridică nivelul de stres și ne solicită atât din punct de vedere fizic cât și intelectual, ne poate îmbătrâni cu câțiva ani. Dacă petreceți foarte mult timp la muncă și mâncați neregulat, nu faceți exerciții fizice și nu aveți timp să vă odihniți bine (deoarece mai sunt și treburile casnice de rezolvat) atunci veți părea cu câțiva ani mai în vârstă decât sunteți cu adevărat. Dacă nu vă puteți schimba jobul din considerente financiare, gândiți-vă ce anume nu vă face plăcere și vă solicită la locul de muncă (șeful, colectivul, volumul de muncă, numărul de ore lucrate, faptul că stați toată ziua pe scaun, dacă faceți naveta sau locul de muncă este departe de casă) și încercați să schimbați ceva.

 

Greșeala numărul 3 – Mâncărurile grase

 Alimentația necorespunzătoare, produsele de tip fast-food, cartofii prăjiți, carnea de porc sau carnea grasă, tocanele ce băltesc de ulei, sosurile grele, toate prăjelile ne fac rău din punct de vedere medical, dar și estetic. Grăsimile pot crește șansele de atac vascular, de atac de cord, de boli ale rinichilor, de obezitate, de gastrite, dar pot da și probleme ale pielii și senzația de oboseală. În plus, toate toxinele acelea din carnea grasă și din uleiuri se elimină din corp prin transpirație și nu numai. Mai degrabă ați putea pregăti legumele și carnea la grill, pe grătar, o puteți prepara la aburi, fierbe, marina în vin înainte de a pregăti carnea.

 

Greșeala numărul 4 – Somnul neregulat

 Dacă avem un program destul de încărcat la serviciu și apoi acasă, nu ar trebui să ni-l încărcăm și noi mai mult. Așadar, câteva ore de somn în plus atunci când putem sunt bine venite. Orele de somn pe noapte necesare unui adult sunt în număr de minimum 7, iar dacă pierdem nopțile pe laptop ori uitându-ne la televizor, efectele se vor vedea cât de curând. Dormiți cel puțin șapte ore pe noapte neîntrerupt pentru a vă restabili activitatea cerebrală și de asemenea pentru a vă odihni pentru a doua zi.

 

Greșeala numărul 5 – Neglijarea sexului

 Relațiile intime ne pot întineri, practic, iar orgasmele ne dau o stare de bine a organismului atât fizic, cât și psihic. Sexul contribuie la obținerea fericirii, la întărirea sistemului imunitar și la arderea caloriilor. Unii cercetători au ajuns la concluzia că sexul contribuie la dezvoltarea hormonului de creștere a masei musculare, făcându-vă să păreți mai tânăr și mai în formă. Educația sexuală face parte din sănătatea generală a organismului. Două sau mai multe partide de sex pe săptămână ne pot întineri la propriu și aduc numai beneficii organismului.

 

Greșeala numărul 6 – Viciile

 Pentru toate persoanele care se luptă cu un viciu, acestea trebuie să știe că alcoolul, tutunul și cafeaua vă pot îmbătrâni la propriu. Desigur, alcoolul consumat cu moderație, ocazional, de bună calitate sau o ceașcă de cafea pe zi nu fac rău organismului, însă exagerarea vicioasă (una sau două căni de cafea pe zi, consum excesiv de alcool și tutun, indiferent de cât de bună calitate ar fi acestea) îmbătrânesc pielea și întregul organism, producând numai stricăciuni și boli deosebit de grave, din care nici nu este nevoie să amintim cancerul.

 O viață echilibrată, o alimentație sănătoasă și mișcare fizică, renunțarea la vicii și la dulciuri în exces, mai multe ore de somn și mai multe partide de amor ne pot face să păcălim bătrânețea.

Categorie: