Semnificațiile Sfintei Cruci

 Crucea este întâiul simbol al creștinismului, primul lucru pe care îl învățăm să îl facem atunci când suntem mici și trecem pe lângă o biserică, pentru ca mai apoi, acest mic ritual să îl continuăm și la maturitate. Crucea arată calea urmării lui Hristos, și nu există experiență a împărăției lui Dumnezeu fără Sfânta Cruce. Așadar, crucea este un vechi simbol care este păstrat și astăzi cu mare smerenie de către credincioși. Fie că alegem să purtăm o cruciuliță la gât în permanentă, fie că facem semnul Sfintei Cruci atunci când trecem pe lângă o biserică, sau seara înainte de culcare, crucea este un simbol cu care ne întâlnim zi de zi, inevitabil.

Tipuri și forme de cruci

 Desigur, una este crucea pe care noi ortodocșii o cunoaștem. De fapt, cuvântul grec pentru cruce, stavros, însemna în sens propriu tot un stâlp vertical sau un element al unui gard, de care se putea atârna vreun lucru oarecare, sau care se putea folosi pentru a împrejmui o bucată de pământ. Și la romani termenul crux (din care derivă cuvântul «cruce») pare să fi avut la origine sensul de stâlp vertical.

Așadar, există la momentul actual peste 400 de forme de cruci, deși nu ne-am fi imaginat vreodată acest lucru, dar cele mai răspândite sunt crucea Teu (în formă de T, cea mai veche formă de cruce), crucea catolică (cu patru brațe inegale) și crucea ortodoxă cu patru brațe egale.

Cele trei semnificații ale Sfintei Cruci

 Sfânta Cruce este în primul rând, altar de jertfă al Mântuitorului, și are trei semnificații importante, printre care amintim, cea de obiect sfânt, de semn de închinare și de cale sau misiune de urmat. Toate religiile lumii au anumite semne și simboluri de închinare. Unele se referă la corpuri și figuri de animale, altele la corpuri cerești, ca și semne de divinație. Însă creștinismul este mult diferit de celelalte religii și este și cel mai răspândit dintre acestea pe întreg pământul. Astfel că, unul din cele mai mari semne ale creștinismului este cel al Sfintei Cruci, care rămâne în esență o mare taină, sau Ușa Tainelor, așa cum se exprimă în Acatistul Sfintei Cruci. Ca și obiect, crucea este izvorâtă din harul Dumnezeiesc și cultul acesteia ca și obiect s-a dezvoltat de-a lungul istoriei într-un mod spectaculos, străjuind bisericile, casele creștinilor dar și pe aceștia, fiind purtată la gât de creștinii evlavioși. În unele țări crucea este chiar tatuată pe mâna pruncilor la Botez. Ca și semn de închinare, crucea este un gest liturgic prin care folosim toate degetele mâinii drepte, între care trei degete sunt împreunate închipuind Sfânta Treime. Semnul crucii trebuie făcut corect, cu evlavie, fără grabă sau într-un mod fals, fariseic.

Când facem semnul Sfintei Cruci?

 Semnul Sfintei Cruci se face ori de câte ori este nevoie, cu alte cuvinte. Sfânta Cruce poate fi făcută atunci când trecem pe lângă o biserică, înainte și după o rugăciune, după masă, înainte de un examen important (și după pentru mulțumire), la sfintele slujbe, atunci când ne trezim, când suntem speriați ori treziți de un coșmar. Cu alte cuvinte, la fiecare pas și la fiecare faptă se face semnul sfintei cruci. Sfânta Cruce este „semnul prin care ne despărțim cei credincioși de necredincioși și ne recunoaștem" (Sf. I. Damaschin, Dogmatica). Ca și cale sau misiune, crucea vieții nu trebuie văzută ca și o corvoadă, plină de necazuri și de suferință, ci mai degrabă o misiune personală pe care trebuie să o îndeplinim în această viață, cu tot felul de sacrificii.