Atrage abundența și prosperitatea cu ajutorul Arhanghelilor

 

Atrage abundența și prosperitatea cu ajutorul Arhanghelilor

atrage abundenta si prosperitatea cu ajutorul arhanghelilor

 Abundența este o stare naturală pentru ființa umană, însă temerile care marchează în prezent umanitatea nu permit ca fluxul abundenței să curgă într-un mod firesc și natural. Așa cum arată autoarea Doreen Virtue, în cartea sa Angels of Abundance (Îngerii abundenței) există îngeri care se dedică exclusiv curățării energiei ființelor umane care doresc să-și îndeplinească menirea sau misiunea personală. Ea îi numește îngeri ai abundenței și îi descrie ca fiind ființe de lumină care se mișcă cu multă rapiditate în jurul persoanelor și purifică câmpul lor energetic de anumite zone întunecate, care sunt acumulări de toxine atât fizice cât și emoționale.

 

Arhanghelii și ajutorul lor divin în manifestarea abundenței

 Misiunea specifică a îngerilor abundenței este sprijinită și de arhangheli, care supraveghează îndeaproape cetele angelice și îndeplinirea misiunilor lor spirituale.

 Arhanghelii au o disponibilitate aproape nelimitată, iar în special atunci când avem nevoie de ajutorul lor, putem să le invocăm cu credință prezența. Prietenia spirituală sublimă pe care arhanghelii o manifestă față de ființele umane este exemplară, este ideală. Arhanghelii ne arată infinita realitate Divină, iar atunci când le acceptăm cu umilință prezența, nu facem altceva decât să invităm miracolele să pătrundă în viețile noastre.

 

Abundența și arhanghelul Rafael

 Sănătatea fiind instrumentul principal al unei persoane care dorește să-și îndeplinească cu succes misiunea personală, arhanghelul Rafael are un rol major în acest sens. Arhanghelul Rafael oferă energii vindecătoare care îți susțin sănătatea fizică, emoțională și mentală, pentru a avea forța necesară de a trăi în mod armonios pe această planetă. Rafael este de asemenea, ghidul celest al persoanelor care doresc să devină vindecători sau care practică deja arta vindecării.

 Invocă prezența și ajutorul arhanghelului Rafael concentrându-te asupra percepției sale specifice în mediul tău apropiat și în zonele pe care dorești să le vindeci, atât în cazul tău cât și în cazul altor persoane. Oferă-i arhanghelului Rafael o rugăciune sinceră, provenită din inimă, în care să-l rogi să te ajute în aspectele pe care dorești să le vindece.

 

Abundența și arhanghelul Mihail

 Arhanghelul Mihail te ghidează să înțelegi și să-ți îndeplinești propriul scop și misiunea personală. El te ajută de asemenea să te eliberezi de temerile care te împiedică să ai acces la misiunea ta. Ajutorul și ghidarea sa pot să te mențină focalizat în îndeplinirea menirii tale, mai ales atunci când te confrunți cu diverse obstacole sau dificultăți. 

 Invocă prezența și ajutorul arhanghelului Mihail atunci când ai nevoie de ajutorul său în realizarea pasului următor sau pentru a-ți da seama dacă mergi în direcția corectă. Menține imaginea sa la îndemână dacă temerile și fricile te împiedică să faci pașii necesari pentru continuarea misiunii tale și pentru accesarea abundenței și prosperității infinite a universului. Imaginează-ți-l pe Arhanghelul Mihail îndepărtându-ți cu curaj și fermitate temerile, pentru ca fluxul abundenței din viața ta să nu se oprească.

 

Abundența și arhanghelul Metatron

 Arhanghelul Metatron este regele cetelor angelice. Acest arhanghel te ajută să manifești tot ceea ce ai nevoie. El te ajută de asemenea să te încadrezi în timp pentru a-ți finaliza cu succes anumite proiecte care au legătură cu misiunea ta personală. Cere-i ajutor arhanghelului Metatron pentru a înțelege cum să manifești bunurile necesare și pentru a simți fluxul plenar al abundenței.

 Invocă prezența și ajutorul arhanghelului Metatron atunci când ai nevoie de o inspirație celestă pentru o idee care să concretizeze abundența în viața ta. Rezultatul apelării acestui arhanghel divin va fi claritatea a ceea ce trebuie să realizezi, iar ghidarea sa directă îți va conferi o mai mare siguranță, foarte necesară atunci când dorești să ai succes în oricare dintre planuri (material, afectiv, spiritual, etc.)

 

Abundența și arhanghelul Raziel

 Arhanghelul Raziel te ajută să te eliberezi de blocajele și fricile din trecut. Asistența și ghidarea sa este foarte valoroasă pentru a putea îndepărta gândurile recurente care te împiedică să-ți imaginezi ceva nou și mai bun. Abundența și prosperitatea cer purificarea gândurilor pentru ca ideile negative și toxice despre sărăcie să se dizolve.

 Invocă prezența și ajutorul arhanghelului Raziel atunci când te simți blocat sau inhibat, neîncrezător în forțele tale. Ghidarea și ajutorul lui Raziel se vor manifesta în viața ta, înlăturând vechile obiceiuri, atitudini sau tipare de gândire care te țineau în loc, sau care te făceau chiar să regresezi. Arhanghelul Raziel te va ajuta să progresezi în bine, să te transformi într-o ființă pozitivă și plină de credință.

 

Abundența și arhanghelul Jofiel

 Abundența implică de asemenea frumusețe, sau altfel spus reflectarea în viața noastră a frumuseții și a iubirii divine. Arhanghelul Jofiel este cel care aduce această frumusețe divină în viața noastră, manifestată sub diverse aspecte precum armonia, buna înțelegere, pacea interioară, bucuria, bunătatea și plenitudinea.

 Ghidarea plină de iubire a arhanghelului Jofiel te învață cum să identifici și să cauți frumusețea în toate lucrurile și în întreaga ta viață, bucurându-te și fiind recunoscător pentru ceea ce ai deja. Experiențele de viață frumoase, armonioase, care îți aduc multă bucurie atrag și mai multă abundență în viața ta.

 Invocă prezența și ajutorul arhanghelului Jofiel pentru a cultiva atitudinea pozitivă de a vedea partea bună sau partea frumoasă a experiențelor de viață prin care treci, iar astfel vei atrage ajutorul necondiționat al acestui arhanghel divin.

 

Abundența și arhanghelul Ariel

 Arhanghelul Ariel ne susține şi ne arată cum să realizăm idealurile și proiectele noastre benefice. El îi încurajează şi îi ghidează de asemenea și pe cei care, deocamdată, nu au îndrăznit să îşi urmeze idealurile.
Ariel ne susține să gândim într-un mod creator, ne asigură energia necesară ca să mergem cu perseverență pe drumul ales, ne conferă echilibru şi puterea de a realiza aceste proiecte benefice.

 De asemenea, arhanghelul Ariel ne ajută să ne regăsim forța interioară, ne învață cum să folosim în mod util timpul precum și toate resursele pe care le avem la dispoziţie.
Invocă prezența și ajutorul arhanghelului Ariel atunci când te simți în pericolul de a renunța la idealurile tale benefice, când ai ezitări pe drumul tău, când crezi ca nu poți realiza ceea ce este bun pentru ființa ta. Arhanghelul Ariel te învaţă şi te ajută să-ți direcționezi în mod conștient energia creatoare a gândurilor, intențiilor, atitudinilor, credințelor și acțiunilor. Atunci când este apelat cu inima deschisă și cu toată sinceritatea, arhanghelul Ariel este de un real ajutor pentru a atrage abundența și prosperitatea în viața ta.

 Îngerii abundenței și arhanghelii sunt ghizii tăi pentru a crea abundența sub toate formele în viața ta. Trebuie doar să faci primul pas în acest sens: cere ajutorul lor. Fii pregătit pentru miracolele care vor apărea astfel în viața ta!

Categorie: