Copii sufocati de ambitia parintilor

 

Copiii sufocați de ambiția părinților

copii sufocati de ambitia parintilor Cei mai mulți dintre părinți vor să ofere tot ce este mai bun copilului lor, cum este și normal de altfel. Și de asemenea vor ca capilul lor să ajungă mult mai bine în viață decât au reușit părinții, să aibă un succes mai mare, să fie mai bine plasați în ierarhia socială. Dar bieții copii nici nu știu ce îi așteaptă atunci când părinții prea zeloși aleg încă din primii ani de viață cariera copiilor, crezând că știu ce este mai bine pentru pruncii lor și că în acest fel le asigură un viitor luminos. În unele cazuri, ce-i prea mult strică iar copilului îi poate fi îngrădită libertatea de exprimare și aceea de a alege pentru propria persoană ce crede de cuviință că i s-ar potrivi în funcție de personalitatea sa. Ce ne facem când copiii sunt sufocați de ambiția părinților?

 

„Nu am timp de joacă”

 Este adevărat. Deși mulți dintre noi ne aducem aminte cu mare plăcere de perioada copilăriei și de năzbâtiile pe care le făceam atunci, de călătorii, de partenerii de joacă, de toate nebuniile, în ziua de azi, copiii nu mai au timp de joacă. Până și joaca le-a fost oarecum „furată” de părinții „bine-voitori” care vor numai ce este mai bine pentru copiii lor.

 Unii părinți sunt de părere că a avea un talent este o adevărată binecuvântare și că numai prin exercițiu constant talentul poate fi cultivat. Copiii ce se dovedesc a fi talentați într-o anumită privință, la un sport, la un instrument muzical, copiii cu o voce frumoasă, cu talent la gimnastică, sau, de ce nu, la matematică, acești copii nu vor avea timp de joacă niciodată. Timpul lor este prea scurt, prea prețios, se împarte între teme, antrenamente sau repetiții, exerciții sau lectură intensă și studiu… Acești copii plătesc scump prețul talentului. Acești copiii au un orar școlar, și unul extrașcolar, și nu își găsesc suficient timp pentru joacă nici măcar în vacanțe.

 

„Trebuie să mă pregătesc pentru competiție”

 Fie că este vorba de un concurs de dans, de gimnastică, de un meci important, de un recital dat în fața a sute de oameni, copiii sufocați de ambiția părinților sunt într-o permanentă competiție, chiar cu ei înșiși, pentru a deveni mai buni, pentru a se antrena mai bine, pentru a fi primii… Chiar și meditațiile suplimentare de după ore pot îngrădi libertatea unui copil. Copilul învață la școală, aprofundează acasă, poate fi ascultat de către părinți, ajutat la lecții, dar meditațiile aproape zilnice la obiecte diferite pentru a deveni mai buni, pentru a câștiga competiția cu ceilalți înseamnă deja sufocarea copilului. Desigur, unele situații impun meditațiile – atunci când copilul chiar nu se descurcă la o anumită materie, însă acestea nu trebuie să devină o corvoadă.

 

„Fii primul, fii cel mai bun și vei avea o carieră strălucită”

 Nimeni nu contestă faptul că educația, școala, cunoștințele de cultură generală, toate acestea sunt extrem de importante pentru viitoarea carieră. O facultate de profil, poate chiar și un masterat, ani buni de studiu și aprofundare, toate sunt necesare pentru a avea o carieră strălucită. Dar viitorul acesta de care tot vorbim, nu cumva constituie un stres pentru copil? Nu cumva îi inducem ideea de luptă încă de timpuriu? Nu cumva copilul ajuns adult va ajunge deja extenuat de atâta antrenament și meditații și ore suplimentare, repetiții și practică, încât nu va mai prezenta interes respectivul domeniu pentru el? Nu cumva fraza „muncește din greu, învață mult ca să devii cel mai bun” este înțeleasă greșit de copil? Poate că fără să vă dați seama, pretindeți copilului oarecum imposibilul? Și el consideră astfel că vă poate câștiga dragostea numai prin rezultate bune, altfel nu îl veți mai iubi. Nu cumva libertatea copilului este oarecum îngrădită de aceste valori impuse de părimte? Oare părintele a precizat înainte copilului pentru cine trebuie să depună aceste eforturi în viață?

 

Reușita înseamnă forță interioară

 Reușita, așa cum se spune, înseamnă 1% inspirație și 99% transpirație, adică muncă asiduă. Dar fără forță interioară, nu putem reuși nimic în această viață. In afară de cunoștințe și abilități, în afară de acest bagaj dobândit încă din copilărie până în adolescență, copilul trebuie să aibă și forța interioară, încrederea că dreptul la libertatea interioară îi este respectat.

Categorie: