Cum alegem numele bebelușului?

 

Cum alegem numele bebelușului?

cum alegem numele bebelusului Numele pe care îl primim la botez ne este un fel de călăuză pentru întreaga viață, influențând-o în mai multe feluri. Alegerea numelui bebelușului poate da mari bătăi de cap părinților și nașilor. Tradiția spune că numele copilului trebuie ales de către nașii de botez, însă în ziua de azi acest lucru nu mai este neapărat valabil. Numele bebelușului este stabilit de către părinți și acceptat de către nași. În vreme ce unii părinți știu încă din adolescența lor ce nume vor purta copiii lor, alții sunt extrem de indecși, până la momentul nașterii, când copilul trebuie declarat și îi trebuie un nume. De asemenea, numele copilului nu trebuie ales la întâmplare, pentru că aceasta va fi cartea lui de vizită, numele va avea o puternică rezonanță, îl va însoți peste tot, și trebuie să îi facă cinste.

 

Cât de greu este să alegem numele copilului?

 Pentru unii dintre părinți, alegerea numelui nu este deloc complicată. Dacă ambii se pun de acord asupra unui nume, sau, fiecare alege câte un nume și oferă copilului două prenume, atunci situația pare deja ideală. Dar de cele mai multe ori nu este.

Numele pe care îl poartă copilul îi va călăuzi viața, și niciun părinte nu și-ar dori ca odorul său să devină ținta glumelor colegilor pentru numele care îl poartă. Sunt părinți cu o stimă de sine extrem de puternică și preferă să îi dea propriul nume copilului lor, considerându-l potrivit, în vreme ce alții sunt foarte creativi și inventivi ori aleg nume principiale ori nobile, care îl va afecta oarecum pe copil la școală și la grădiniță. Pe cât este mai ieșit din comun un nume, pe atât de multe reacții va stârni.

 

Criterii de alegere a numelui copilului

 Cele mai frecvente criterii de selecție a numelui după care se ghidează părinții sunt – numele de sfinți, numele de vedete sau persoane celebre, numele lor, numele unui membru al familiei drag, numele bunicilor, numele personajului preferat din film ori carte, sau, pur și simplu, unii părinți folosesc criteriul exclusivismului și aleg un nume cât mai distinctiv pentru copilul lor. Unii părinți de asemenea fac o adevărată dramă de familie din alegerea numelui copilului – de ce să nu îi punem numele bunicului, de ce nu îți place numele acesta, de ce să nu aibă și un nume de sfânt, etc.

 

Moda celor două prenume – soluția salvatoare

 Pentru părinții care nu găsesc deloc cale de rezolvare a acestei probleme, apelează fie la nași, fie la alegerea a două nume ale copilului – unul ales de mamă, celălalt de tată. Bineînțeles, cele două nume trebuie să aibă o oarecare rezonanță și potrivire. Certurile pe tema numelui copilului nu trebuie să degenereze în adevărate conflicte familiale, ci trebuie văzut ca o sarcină pe de o parte distractivă, dar cât se poate de serioasă. Alegerea numelui trebuie să fie amuzantă și plină de voioșie. Părinții pot alcătui o listă cu numele lor preferate, și se pot sfătui și cu prieteni ori cu rude. De asemenea, pronunțarea facilă a numelui este un criteriu de bază deoarece dacă numele este prea dificil de înțeles și pronunțat, acest lucru își va pune amprenta asupra copilului toată viața, oricâtă încărcătură biblică ar avea. Nu îi puneți în spate copilului o povară prea grea a numelui, și încercați să adoptați nume românești care îl vor ajuta să se integreze mai bine în societate și în mediile pe care le va popula. Încercați totuși să vă limitați la două prenume și să nu dați copilului un nume prea diminutivat, deoarece la 35 de ani Marinică, astăzi un bebe simpatic și dolofan, va fi poate un viitor șef de bancă și va trebui să aibă prestanță și credibilitate în fața oamenilor.

Categorie: