Obligăm sau nu copilul să împartă jucăriile?
Împărțitul jucăriilor este o „obligație„ a tuturor copiilor, de pe vremea bunicilor și străbunicilor noastre. Chiar dacă nu aveau prea multe jucării sofisticate pe atunci, copiii erau nevoiți să le împartă. Împărțirea jucăriilor ar fi, spun unii, dovadă de generozitate și de lipsă de egoism și de egocentrism al copilului, însă în realitate de cele mai multe ori lucrurile nu stau întotdeauna așa. Deși noi, ca și adulți, facem gestul de a obliga copiii să își împartă jucăriile cu un scop nobil (să învețe să fie mai buni, să împartă și celor ce nu au, etc), poate că sunt unele situații în care greșim. Să vedem care este adevărul din spatele împărțitului jucăriilor.
De ce să forțăm copiii să împartă jucăriile?
Poate că verbele „a forța„ și „a obliga„ vă sună puțin cam dur. Ei bine, nu este așa. În momentul în care un copil se joacă cu o păpușă, să zicem, iar un altul vine și se întinde la acea păpușă, avem tendința de a spune „Gata, dă-i și fetiței jucăria, tu te-ai jucat destul cu ea„. Dar cine stabilește cât e destul? Sau cine știe ce este în sufletul copilului care vede că jucăria i-a fost luată de un altul?
Ei bine, nici nouă, în calitate de adulți, nu ne-ar conveni să vină din senin, pe stradă, cineva la noi, și să ne ceară telefonul. Este telefonul nostru, pentru care am muncit, pentru care am așteptat cuminți salariul și am strâns bani. Dar vine un oarecare individ, ne cere telefonul, iar noi suntem obligați să i-l dăm de altcineva. În final, când se plictisește de telefon, ni-l returnează. De multe ori îl murdărește, sau chiar îl strică. Nu este o situație prea plăcută, nu? Cercetătorii au făcut studii pe copii și au ajuns la concluzia că împărțitul jucăriilor îi face mai degrabă frustrați, și nicidecum generoși. Ba dimpotrivă, copiii devin mai generoși dacă nu sunt forțați să împartă. Mai degrabă, decât să impunem copilului să împartă jucăriile atunci când celălalt copil le cere imperios, am putea să spunem „Îi dai copilului jucăria după ce termini tu de jucat„. Studiile arată că acei copii care nu au fost forțați să își împartă bunurile au devenit adulți mai generoși.
Cum rămâne cu copilul care așteaptă jucăria?
Ce ne facem atunci când copilul care a cerut jucăria reacționează urât sau nu mai pleacă? Sau ce ne facem atunci când chiar copilul nostru așteaptă o jucărie de împrumut? Oare acel copil nu simte frustrare? Așteptarea este extrem de grea, mai ales pentru copiii mici, când secundele devin minute iar minutele ore... Dar privind partea bună a lucrurilor, copilul învață că în viață nu poate primi totul de-a gata și că trebuie să își aștepte rândul, fără a se tulbura, și fără a ne intimida cu lacrimi, țipete, sau gesturi impulsive. Autocontrolul este o virtute importantă în viață iar răbdarea este de aur. Pe de o parte, nici nu putem lăsa copiii să smulgă efectiv jucăria din mâna celorlalți copii atunci când au chef, dar nici să creem o lume ideală unde fiecare copil se joacă cu jucăriile lui. Nu. Se poate să spunem pe un ton calm și să explicăm că, atunci când un copil va termina să se joace cu o jucărie, va veni rândul celuilalt, și viceversa, sau îi putem încuraja să facă schimb.
Greșelile părinților la gestionarea jucariilor
Pentru că, în general, părinții gestionează situațiile de împărțire a jucăriilor, aceștia fac și cele mai multe greșeli. Așadar, părinții trebuie să realizeze că nu rezolvă nimic dacă îl obligă pe cel mic să împartă jucăriile. Jucăria nu se smulge din mâna copilului pentru a-i fi oferită unui copil cu lacrimi de crocodil pe obraji. Părinții trebuie să aibă răbdare și să explice copiilor că și celălalt ar vrea să se joace puțin cu jucăria, pentru ca mai apoi să o înapoieze. De asemenea, atât părinții copilului care trebuie să împartă, cât și părinții micuțului care râvnește la jucărie trebuie să fie înțelegători și cu mult bun simț. Nici forțarea copiilor mai mari să le ofere jucăriile celor mai mici nu este o tactică de excepție. Și nici găsirea unor vinovați pentru toate lacrimile și gesturile necontrolate nu este o tactică favorabilă. O palmă la fund nu va rezolva nimic, ba din contră, va înrăutăți lucrurile.
Ca și părinți, trebuie să înțelegem că generozitatea nu este o calitate cu care ne naștem, ci pe care o dobândim și în niciun caz forțați de împrejurări. Generozitatea se va cunoaște mult mai târziu, o dată cu intrarea în colectivitate, mai degrabă decât la vârste foarte fragede. Generozitatea nu constă în împărțirea unei păpuși la vârsta de doi ani, din proprie inițiativă.