Alimentația copilului mic

 

Alimentația copilului mic

Alimentația copilului mic  Pentru părinții cu copii mici, de până la trei ani, de cele mai multe ori, subiectul alimentației este foarte delicat. Unii copii sunt extrem de mofturoși, unele mămici sunt foarte exigente și de aici încep toate problemele. Copiii mici trebuie tratați ca niște adulți în miniatură și trebuie să înțelegem că și ei au necesitățile și nevoile lor, iar aportul de vitamine și minerale trebuie să fie unul foarte ridicat, pentru o creștere și o dezvoltare cât mai armonioasă.

 

Valorile normale de creștere ale unui copil mic

 După vârsta de un an, copilul trece de la stadiul de bebeluș la cel de copil mic, care are alte necesități. Dacă până la șase luni, copilul a consumat exclusiv lapte de mamă ori lapte praf, iar mai apoi mămica sau tăticul s-au ocupat serios de diversificare, oferind copilului alimente ”ca la carte”, după vârsta de un an, alimentația copilului nu mai este atât de restricționată, având voie la mai multe tipuri de alimente. Tot după vârsta de un an, copilul își formează obiceiurile sănătoase privind alimentația. Dacă vă întrebați care sunt valorile normale de creștere ale copilului mic anual sau lunar, dacă vă temeți că micuțul nu ia suficient în greutate, este bine să știți că după vârsta de un an, copilul ia în greutate 200-250 de grame lunar și se înalță cu 10-12 cm.

După această vârstă, creșterea este puțin mai lentă, mai ales în privința greutății. Dacă însă observați scăderi mari în greutate într-un timp foarte scurt, sau stagnări, este bine să consultați medicul pediatru sau medicul de familie care vă va îndruma spre investigații suplimentare. Copiii cu vârsta cuprinsă între 1 și 3 anișori, au nevoie de aproximativ 100 kcal/kg corp/zi, de aceea porțiile lor sunt mult mai mici și se satură mult mai repede, spre exemplu, dintr-un iaurt mic și un fruct sau un bol de ciorbă, fără a mai fi nevoie de felul 2.

 

Ce nevoi nutriționale are copilul mic?

 Teoretic, copilul mic poate consuma aproape orice consumă și adultul cu unele restricții în cazul unor alimente foarte grele ori periculoase, spre exemplu ciupercile, carnea de porc, etc. Dar nevoile nutriționale sunt mult mai ridicate decât la noi, adulții. Un copil mic are nevoie de vitamine, minerale, fibre și de multe alte substanțe nutritive pentru a se dezvolta armonios. Iar pentru a nu apela la vitaminele la pliculețe sau la sticluță, alimentația rămâne singura metodă prin care copilul mic își ia cele necesare. Din alimentația copilului nu trebuie să lipsească lactatele (lapte, brânză slabă, iaurt... ), ouăle, cerealele (pâine, pseudo-cereale precum mei, hrișcă, mămăliga, cerealele integrale cu fructe uscate...), alimentele bogate în vitamina C (sucul de citrice, cătina preparată cu miere, pătrunjelul din abundență pus în supe...), fructele (consumate în stare crudă sub formă de piureuri sau ca atare), legumele (consumate în supe, preparate la abur sau sub forma unor mâncăruri cu puțină grăsime), dar și proteinele (ficat, carne slabă de curcan, de pui, pește...). Nu faceți din această listă cu necesități un scop în sine și nu insistați foarte mult asupra unui anume fel. Spre exemplu, dacă nu agreează spanacul ori ficatul, nu i-l oferiți în mod excesiv, în speranța că se va obișnui cu gustul, pentru că efectul va fi chiar invers.

 

Câte mese sunt recomandate copilului mic zilnic?

 După vârsta de un an, copilul încă are nevoie de lapte, de orice fel, acesta fiind esențial pentru creșterea lui. În general, un copil de până la trei ani necesită 1000 de calorii zilnic, iar în privința numărului de mese, acestea trebuie să fie trei la număr –mic-dejun, prânz și cină - și două gustări. Dimineața puteți oferi copilului un mic dejun bogat în cereale sau câteva felii de pâine unse cu unt, un ou fiert, legume proaspete. Evitați la micul dejun să oferiți copilului alimente foarte dulci. La prânz, înainte de culcare, îi puteți servi o supă bogată în legume, cu cărniță, în diverse combinații. După somnul de după-masă, corpul copilului simte nevoia de o gustare ce poate consta într-un iaurt sau ceva din categoria lactatelor și un fruct sau o prăjiturică de casă, ori o brioșă aperitiv, iar la cină aveți numeroase variante de feluri de mâncare – mămăligă cu brânză, pește cu legume la cuptor, o pulpă de pui la cuptor cu un piure sau un orez, spanac cu ou poșat, o tocăniță de legume, etc.

 

Alimente periculoase și interzise până la vârsta de 3 ani

 Până la 3 ani, se interzice sau se recomandă consumul cu foarte mare moderație a următoarelor alimente – carnea de porc ori de miel (sunt foarte greu de digerat), mezelurile din comerț, brânza topită, fasolea, mazărea, varza (cu moderație deoarece balonează), pateurile din comerț, condimentele, ketchup-ul, maioneza, muștarul, sosurile grele sau rântașurile, fructele de mare și sucurile din comerț.

Categorie: