Remediaza scaderea de dorinta in cuplu

Scris de Midoris

 

Cum să remediați o scădere de dorință în cuplu

remediaza scaderea de dorinta in cuplu

Cu siguranță că fiecare dintre voi îşi dorește să facă să renască dorința în cadrul cuplului. Nu este un lucru rar ca odată ce timpul trece, dorința erotică să își mai piardă din intensitate. Dacă tu şi partenerul sau partenera vă aflați în această situație, nu intrați în panică. Nu sunteți o cauză pierdută. Iată câteva mici trucuri care vă vor permite să vă condimentați atât cât trebuie viața sexuală şi să faceți în așa fel încât dorința să revină în dormitor şi în viaţa voastră.

 

Evitați rutina

 Primul lucru de evitat atunci când vă doriți să întrețineți dorința este, bineînțeles, rutina. Atât cât se poate, este de preferat să diversificaţi locurile unde faceți dragoste. Nu vă limitați numai la pat. Şi pozițiile şi experiențele trebuie să fie, de asemenea, cât mai variate.

 Dorința trebuie să fie ațâțată încercând mereu şi mereu noi lucruri şi diversificând mereu modalităţile de a trăi plăcerea. Trebuie să faceți o listă cu ce anume aţi vrea să încercați nou, cu ce are fiecare de făcut şi să o respectați ca la carte.

 

 Puteți programa, de exemplu, un week-end în doi departe de obligații, de probleme sau de copii. Trebuie să profitați de fiecare ocazie pentru a vă consolida din nou relația şi pentru a restabili intimitatea de la început. Şi mai ales, a face dragoste nu trebuie să fie privit ca fiind o obligație. Momentele petrecute împreună trebuie să fie axate mai ales pe plăcere, complicitate, pe uniunea dintre cele două ființe care se iubesc şi se simt cel mai bine împreună. Trebuie să faceți în așa fel încât să redați o nouă semnificație actului amoros.

 

Vorbiți despre probleme

 Atunci când întâlniți un blocaj în relațiile intime, prima reacție trebuie să fie dialogul. Nu trebuie să vă spuneți că dorința va reveni odată cu timpul. În timp ce stați şi așteptați nefăcând nimic, dorința se va estompa din ce în ce mai tare. Nu dramatizați. Şi nici nu vă forțați să faceți dragoste, crezând că este cea mai bună soluție. Cel mai bine ar fi să vă eliberați de toate îndoielile şi grijile pentru a găsi noile soluţii şi atitudinile cele mai potrivite.

 Dacă această problemă vă macină mai mult timp, dacă simțiți că situaţia nu se remediază, vorbiți cel mai bine cu un medic. Angoasele, temerile sau îndoielile vor fi astfel diminuate. Medicul poate stabili dacă lipsa dorinței are o cauză psihologică sau fiziologică. Poate fi vorba despre o infecție, ceea ce poate înfrâna dorința. Iar dacă nu este o cauză fiziologică, un sexolog vă poate ghida cu uşurinţă pe drumul cel bun.