Rezolva situatiile jenante din timpul partidelor de sex

 

Cum facem față situațiilor jenante din timpul partidelor de sex?

rezolva situatiile jenante din timpul partidelor de sex Viața sexuală nu este întotdeauna roz și lipsită de întâmplări jenante sau mai puțin obișnuite. În timpul unei partide nebunești de amor, ne lăsăm atât de purtați de val încât se ajunge de multe ori la incidente care ar fi trebuit evitate. Dacă evitarea incidentelor nu mai este o variantă, atunci, cel mai bine ar fi să trecem cu bine peste ele și să ne continuăm partida de sex cu aceeași intensitate ca și înainte. Nu trebuie să insistăm prea mult pe unele subiecte, deoarece apoi discuțiile devin într-adevăr jenante și penibile, iar situațiile stânjenitoare sunt inevitabile în dormitor. Partenerii trebuie să dea dovadă de răbdare, de înțelegere, și, desigur, un strop de umor ajută întotdeauna.

 

Ce soluții există pentru evitarea momentelor penibile?

 În primul rând, momentele penibile din timpul unui act sexual nu pot fi evitate, acestea se întâmplă în mod obișnuit, și trebuie să fiţi conștient/ă de faptul că nu sunteți singurul cuplu care a trecut sau trece prin așa ceva. Situațiile jenante sunt nenumărate, însă vom prezenta câteva din cele principale.

 Gazele reprezintă o reală problemă cu care se confruntă multe cupluri în timpul actului sexual. În mod normal, o persoană elimină gaze de cel puțin 15 ori zilnic, chiar dacă acest lucru nu este întotdeauna perceput. Însă, în timpul actului sexual, se creează o stare de agitație și de euforie, și corpul își face pur și simplu datoria. Dacă nu vă puteți abține, sau dacă partenerul/a a avut o astfel de problemă, peste acest moment stânjenitor se poate trece foarte ușor cu mult umor, și scuzele de rigoare. Un simplu gaz eliminat nu trebuie să strice buna dispoziție din pat.

 Bărbatul ajunge la orgasm primul iar acest lucru se întâmplă de cele mai multe ori după o perioadă mai îndelungată de abstinență sexuală sau datorită unei stări de excitații maxime. Această situație este destul de dificilă pentru ambii parteneri, însă nu este un capăt de lume. Nu trebuie aduse acuze sau învinuiri, iar rușinea nu își are loc într-un cuplu în care partenerii se iubesc cu adevărat. Runda a doua va fi mult mai pasională.

rezolva situatiile jenante din timpul partidelor de sex 1 Zgomotele stânjenitoare care se aud în timpul unui act sexual sunt cât se poate de normale. Așadar, romantismul nu trebuie să fie spulberat de zgomotele pe care le produce vaginul care elimină aerul. Desigur, aceste zgomote sunt asemănătoare cu flatulența însă o glumiță făcută pe seama acestora vor înviora din nou atmosfera.

 Copiii curioși de cele mai multe ori intră în camera părinților în timp ce aceștia fac sex. Desigur, acest lucru trebuie privit ca un accident, și nu trebuie să se repete în mod constant. Atunci când copilul sau copiii nu știu ce se aude din camera părinților sau sunt speriați de anumite zgomote, sau pur și simplu vor un pahar cu apă sau cu lapte în toiul nopții, aceștia dau fuga în camera părinților. Întâmplarea face ca mami și tati să facă dragoste, iar acest lucru devine unul din cele mai stânjenitoare momente. Copilul nu trebuie certat, ci trebuie liniștit asupra faptului că părinții pur și simplu se iubesc și din când în când trebuie să își arate dragostea.

 Numele altcuiva pe buze în timpul orgasmului este poate cel mai penibil dintre momentele penibile din timpul sexului. Dacă nu vi s-a întâmplat încă, este foarte bine, deoarece atunci sentimentele partenerului sau partenerei sunt rănite foarte tare. De obicei acest lucru se întâmplă după terminarea unei relații sau din cauză că unul din parteneri regretă o relație din trecut, sau pur și simplu vrea pe altcineva. În orice caz, sunt necesare discuții lungi și serioase pe această temă.

 Accidentele mai mult sau mai puțin serioase nu sunt nici ele de neglijat. În timpul unei partide de amor, vă puteți răni partenerul între picioare la schimbarea poziției sexuale, sau vă puteți trage partenera de păr, sau unul din parteneri se poate lovi de tăblia patului. De asemenea, partenera vă poate zgâria cu unghiile lungi sau își poate prinde cercelul în cămașa dumneavoastră. Aceste accidente nu sunt ceva neobișnuit și cu puțină pasiune trec foarte repede.

 Lipsa chefului strică toată atmosfera. Totul va deveni foarte jenant, de la preludiu până la orgasm, dacă unul din parteneri nu manifestă sub nicio formă dorința de a face sex și pur și simplu se comportă rece.