Viata e frumoasă – La vita e bella

 

Viata e frumoasă – La vita e bella (1997)

viata e frumoasa la vita e bella

 Nu este de mirare că pe oricine ați întreba de filmul "Viața e frumoasă – La vita e bella", cu siguranță l-a vizionat ori a auzit păreri și recomandări minunate despre el. La vita e bella este un film, mai degrabă o fabulă în stil chaplinian ce înfățișează minunata putere a imaginației de a se împotrivi realităților crude din Europa în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Personajul principal este Guido, interpretat de Roberto Benigni, un personaj absolut fascinant ce este caracterizat de o inocență pură a copiilor și ce are în plan un mare vis, și anume acela de a-și deschide propria librărie. Acțiunea se petrece în anul 1939, când Guido ajunge într-un mic orășel din Toscana, Arezzi, împreună cu poetul Feruccio, interpretat de Sergio Bustric, prietenul său de suflet. Aceștia au ignorat antisemitismul manifestat de guvernul fascist cu multă ardoare. În continuare, putem vedea povestea de dragoste dintre Guido(Roberto Benigni) și Dora(Nicoletta Braschi), o frumoasă tânără și iscusită profesoară, care este logodită cu un oficial fascist. Guido se îndrăgostește de Dora de la prima vedere și nu lasă acest mic detaliu să îi stea în calea fericirii sale și încearcă din răsputeri să o cucerească pe Doral, lucru care îi și reușește. Dora îl va urma pe Guido, iar, după șapte ani, căsătoriți și cu un fiu superb, Giosue, reușesc să își deschidă și propria librărie mult visată de către Guido. Dar povestea ia o întorsură dramatică atunci când Guido și fiul său sunt ridicați de forțele de ordine și internați într-un lagăr de concentrare, unde sunt urmați de către Dora.

Singurul scop al lui Guido este acela de a-și salva fiul și pentru asta Guido interpretează un rol de excepție – acela al părintelui grijuliu care își iubește fiul mai mult decât orice. Războiul pare un simplu joc al copilăriei iar coloana sonoră face ca filmul să fie de excepție, o poveste emoționantă desprinsă din viață.

IMDB: Viata e frumoasă – La vita e bella

Trailer:

 

Categorie: