Supă-cremă anti-inflamatorie

 

Supă-cremă anti-inflamatorie

Supă-cremă anti-inflamatorie Această supă cremoasă de cartofi cu condimente anti-inflamatorii este perfectă pentru prânz, mai ales în zilele geroase de iarnă, stimulând circulația sanguină și având un efect încălzitor asupra corpului. Cartofii se fierb până devin moi, apoi se prepară piure și se adaugă turmericul, pulberea curry, piperul negru și celelalte ingrediente. La servire, se pot adăuga crutoane, puțină smântână și pătrunjel proaspăt tocat.

Rețeta de supă-cremă antiinflamatorie

Ingrediente necesare:

 - 4 linguri de ulei de cocos

 - 1 ceapă albă, tăiată cubulețe

 - 1 cățel de usturoi tocat fin

 - 3/4 lingură de sare de mare

 - 1 linguriță de piper negru proaspăt măcinat

 - un vârf de cuțit de scorțișoară

 - 1 lingură de pulbere de curry galben dulce

 - 1 linguriță de piper de cayenne

 - 1 linguriță de turmeric

 - 3 cartofi roșii medii tăiați cubulețe

 - 2 cartofi albi medii tăiați cubulețe

 - 1 litru de supă de legume

 - 4 căni de apă caldă

 - 1 dovlecel (sau zucchini) mare, tăiat pe lung

 - 1 litru de lapte de cocos

 - pătrunjel tocat fin

Cum se prepară?

 1. Mai întâi spălați bine și tăiați toate legumele.

 2. Într-o oală mare adăugați 4 linguri de ulei de cocos, apoi adăugați ceapa albă. Lăsați să se călească până devine translucidă, timp de 5 minute la foc mic.

 3. Adăugați condimentele și usturoiul tocat fin. Amestecați bine, iar după aceea, adăugați cartofii.

 4. Lăsați la fiert la foc mediu timp de 5 minute și amestecați bine pentru a evita să se ardă.

 5. Adăugați supa de legume și apa, aduceți la punctul de fierbere și lăsați la foc mic timp de 20-25 minute. În primele 15 minute de gătit la foc mic, adăugați dovlecelul/zucchini.

 6. După aproximativ 20-25 minute adăugați laptele de cocos. Asigurați-vă că cartofii sunt fierți înainte de a adăuga supa în vasul blenderului.

 7. Cu ajutorul unui blender, procesați supa, până când obțineți o cremă omogenă.

 8. Serviți cu crutoane, piper negru proaspăt măcinat, suc de lămâie și condimentele dumneavoastră preferate.

 

     Beneficiile ingredientelor din supa-cremă anti-inflamatorie

1. Turmericul

 Turmericul este de multe secole unul dintre condimentele cele mai utilizate din gastronomia indiană, datorită calităților sale terapeutice (fiind folosit mai ales în mâncărurile pe bază de orez și de carne) și face parte – printre alte condimente – din amestecul popular denumit curry.

 Principalul compus antiinflamatoriu al turmericului este curcumina. Este vorba de un compus studiat în numeroase rânduri datorită puternicelor sale proprietăți antiinflamatorii. Turmericul este un remediu antiinflamatoriu atât de puternic, încât se utilizează cu mult succes pentru ameliorarea durerilor de care suferă unii pacienți diagnosticați cu artrită reumatoidă.

 IL-6 sau interleukina 6 este o citochină care este implicată în multe procese inflamatorii din organism. Cercetătorii au descoperit că turmericul reduce în mod semnificativ tocmai acest marker de inflamație.

 De fapt, turmericul este un condiment ideal pentru protejarea ficatului într-un mod total natural, datorită prezenței curcuminei, a acidului cafeic, a borneolului, eugenolului și turmenonei, toate aceste substanțe având o acțiune hepatoprotectoare (mai exact, care ajută la protejarea celulelor ficatului).

 Turmericul este de asemenea un excelent tonic pentru sistemul digestiv, stimulând procesul digestiei, în special dacă este cazul unei digestii lente sau dificile. Consumul turmericului este foarte util în caz de dispepsie (senzația de arsură și/sau durere în partea superioară a abdomenului) și mai ales într-un tip de gastrită cronică în care se produce hipocloridria (lipsa secrețiilor acide în stomac).

 În plus, turmericul este util pentru facilitarea digestiei grăsimilor, datorită efectului său colagog, fiind foarte indicat în cazul meselor copioase și excesive.

2. Uleiul de cocos

 În general, combinația dintre uleiuri sănătoase și condimente este foarte valoroasă pentru tratarea inflamației. Lipidele (grăsimile) și condimentele au compuși antiinflamatorii foarte puternici, în special uleiul de cocos și turmericul.

 În ciuda faptului că este o grăsime, uleiul de cocos poate ajuta indirect la menținerea sub control a zahărului din sânge și a nivelelor de insulină. Uleiul de cocos ajută glucoza să intre în celule, încetinind și reducând nivelele de insulină din sânge. Grăsimile sănătoase din uleiul de cocos armonizează procesul digestiv pentru a permite preluarea unui flux constant de energie din alimente.

 De exemplu, persoanele care suferă de osteoporoză prezintă un nivel ridicat de stres oxidativ. Dat fiind faptul că unul dintre beneficiile principale ale uleiului de cocos include contracararea efectelor nocive ale radicalilor liberi, acesta este un remediu natural pentru combaterea osteoporozei.

 Uleiul de cocos poate fi utilizat atât sub formă topică (fiind perfect pentru masaje), cât și pentru gătit deoarece este un ulei stabil la căldură și tocmai de aceea, este ideal pentru a găti legumele cu proprietăți anti-inflamatorii.

3. Piperul de cayenne

 Piperul de cayenne este un remediu foarte valoros pentru stimularea digestiei, a tractului digestiv, crescând fluxul producerii de enzime și sucuri gastrice. Acest condiment susține capacitatea naturală a corpului de a metaboliza alimentele și toxinele, stimulează mișcările peristaltice intestinale, ajutând atât în procesul de asimilare, cât și în cel de eliminare. Piperul de cayenne crește rata metabolică, determinând arderea mai multor calorii. De asemenea, piperina, care este compusul activ din piperul cayenne, ajută la asimilarea curcuminei din turmeric, tocmai de aceea se recomandă ca aceste două condimente să fie folosite împreună.

 Piperul de cayenne este utilizat în medicina alternativă pentru combaterea multor boli și afecțiuni de sănătate incluzând aciditatea stomacală, guta, unele cazuri de paralizie, gripa, răcelile, febra, dispepsia, flatulența, durerile de gât, dispepsia atonică, hemoroizii, menoragia în cazul femeilor, amigdalita și difteria.

3. Scorțișoara

 La rândul său, acest condiment deosebit are puternice proprietăți antiinflamatorii și expectorante, fiind util contra diverselor boli respiratorii, precum gripa, tusea și răcelile.

 În plus, scorțișoara este adeseori utilizată în tratarea unei slabe circulație periferică la nivelul degetelor de la mâini și picioare, deoarece stimulează circulația sanguină și crește temperatura corporală.

 Fiind un condiment cu calități diuretice și depurative și un conținut bogat de antioxidanți naturali, scorțișoara este un remediu ideal pentru eliminarea toxinelor și reducerea sau prevenirea retenției de lichide. De asemenea, este indicată pentru reducerea acțiunii negative a radicalilor liberi.