Gratin de dovlecei și brânză

 

Care sunt beneficiile dovleceilor?

Gratin de dovlecei și brânză Dovleceii sunt compuși în proporție de 95% din apă. Acest aliment are un conținut caloric foarte scăzut, iar din acest motiv este considerat foarte benefic pentru organism.

 În studiile realizate pe acest produs, s-a demonstrat că 100 g de dovlecei au doar 15 calorii, în schimb conțin o cantitate ridicată de minerale și oligoelemente, precum fosfor, potasiu, magneziu și calciu. De asemenea, 100g de dovlecei conțin 7mg de vitamina C; aceeași cantitate oferă 0,35g, de vitamina B3 și de provitamina A. Această legumă este bogată în fibre alimentare, deoarece conține între 0,5g și 1,5g fibre la 100 g.

 Pentru a putea obține toate beneficiile din aceste legume, se recomandă ca dovleceii să fie gătiți ușor la aburi, preparați la cuptor sau consumați cruzi în diverse salate.

 Aceste beneficii pot fi obținute de asemenea atunci când dovleceii sunt copți; atunci conținutul lor de fibre este mai mare și conțin mai multă celuloză. Dovleceii, consumați în mod regulat, ajută la ameliorarea simptomelor de gastrită și susțin sănătatea cardiovasculară.

 Dovleceii sunt o legumă ideală pentru persoanele care doresc să slăbească datorită conținutului abundent de fibre, însă este important să se urmeze o dietă sănătoasă și să se realizeze exerciții fizice în mod regulat.

 Vă prezentăm în acest articol 3 rețete delicioase și foarte ușor de preparat de gratin de dovlecei. Mai ales în timpul verii, aceste rețete pot fi pregătite pentru cină și pot fi consumate și reci, a doua zi. Profitați, e sezonul dovleceilor!

Varianta 1 de gratin de dovlecei și brânză:

 Pentru această rețetă se vor folosi următoarele:

Ingrediente:

 - 2 kg de dovlecei

 - 100 grame de brânză gruyere rasă

 - 50 grame de unt

 - 4 linguri de pesmet

 - 1 vârf de cuțit de sare

 - 1 vârf de cuțit de nucșoară

Cum se prepară?

 1 - Curățați dovleceii și tăiați-i în rondele potrivite (nici foarte groase, nici foarte fine).

 2 - Umpleți o crăticioară cu apă și puțină sare și puneți-o la fiert.

 3 - Când apa începe să fiarbă, introduceți dovleceii și lăsați-i 3-5 minute, ca să se înmoaie ușor, însă aveți grijă să nu se rupă.

 4 - Lăsați dovleceii la strecurat.

 5 - Ungeți cu puțin ulei o tavă și aranjați dovleceii într-un strat.

 6 - Presărați puțină brânză rasă și nucșoară.

 7 - Aranjați alt strat de dovlecei, apoi iar puțină brânză rasă și nucșoară.

 8 - Continuați astfel până când terminați ingredientele. Dacă doriți, la final puteți adăuga puțin sos de roșii proaspăt.

 9 - Preîncălziți cuptorul la 180°C.

 10 - Presărați pe ultimul strat pesmetul și câteva bucățele de unt.

 11 - Lăsați tava la cuptor timp de 15 minute până se gratinează.

 12 - Scoateți gratinul din cuptor și așteptați câteva minute să se răcească, apoi tăiați în porții și serviți.

 13 - Puteți prepara de asemenea un sos de iaurt cu usturoi și condimente proaspete (pătrunjel, mărar, busuioc sau mentă) sau un mujdei simplu de usturoi. Dovlecii sunt extraordinar de gustoși în combinație cu usturoiul.

Varianta 2 de gratin de dovlecei și brânză

 Această variantă este de asemenea sănătoasă și ușor de preparat. Sunt necesare următoarele:

Ingrediente:

 - 700 grame de dovlecei

 - 1 vârf de cuțit de sare

 - 1 ceapă

 - 2 linguri de ulei de măsline

 - 2 linguri de unt

 - 2 linguri de făină (preferabil integrală)

 - 1 cană și ½ de suc de dovlecei

 - ¼ cană cu lapte

 - piper alb proaspăt măcinat

 - 2/3 cană de parmezan ras

 - 1 vârf de cuțit de nucșoară

Cum se prepară?

 1 - Curățați dovleceii și tăiați-i în rondele potrivite (nici foarte groase, nici foarte fine).

 2 - Asezonați-le cu sare și lăsați-le la scurs într-o strecurătoare timp de 20 minute.

 3 - Tăiați fin ceapa și sotați-o în ulei de măsline timp de 3 minute, la foc mediu.

 4 - Într-o crăticioară, topiți untul, apoi adăugați făina, amestecând bine cu o lingură de lemn, apoi adăugați laptele și puțină apă.

 5 - Continuați să amestecați ingredientele până când încep să fiarbă și gătiți încă 2 minute.

 6 - Presărați în mod uniform parmezanul, ceapa, sarea, piperul și nucșoara.

 7 - Ungeți cu puțin ulei o tavă și aranjați un strat de dovlecei.

 8 - Turnați sosul preparat și aranjați un alt strat de dovlecei.

 9 - Presărați mai mult parmezan (poate fi și mozzarella).

 10 - Încingeți cuptorul la 200°C și lăsați tava timp de 20 minute până când brânza se gratinează și devine aurie.

 11 - Scoateți gratinul din cuptor și așteptați câteva minute să se răcească, tăiați în porții și serviți.

Varianta 3 de gratin de dovlecei și brânză:

 Potrivită pentru un prânz delicios sau o cină ușoară, varianta 3 de gratin necesită următoarele:

Ingrediente (pentru o porție):

 - 1 dovlecel

 - 2 roșii

 - 1 lingură de brânză rasă

 - 1 lingură de pesmet

 - 1 vârf de cuțit de sare

 - oregano și piper negru măcinat (după gust)

 - puțin ulei de măsline

Cum se prepară?

 1 - Curățați dovleceii și tăiați-i în rondele potrivite (nici foarte groase, nici foarte fine).

 2 - Tăiați roșiile în rondele de o grosime similară cu cele de dovlecel.

 3 - Preîncălziți cuptorul la 180°C.

 4 - Ungeți cu puțin ulei o tavă de cuptor.

 5 - Aranjați un strat de dovlecei și unul de roșii.

 6 - Presărați pesmetul, oregano, sarea, piperul negru măcinat și brânza rasă.

 7 - Adăugați uleiul de măsline.

 8 - Dați la cuptor timp de 20 minute, până când brânza se gratinează și devine aurie.

 9 - Scoateți gratinul din cuptor și așteptați câteva minute să se răcească, apoi tăiați în porții și serviți.

 10 - Puteți servi gratinul cu un sos de iaurt grecesc sau smântână cu usturoi și condimente proaspete (pătrunjel, mărar, busuioc sau mentă).

Categorie: