Fructe pe gratar

 

Fructe pe grătar? De ce nu?

fructe pe gratar

 Pe grătar, te-ai obișnuit cu mici în primul rând, cu carnați sau cu ceafa de porc? Poate și cu unele papiote cu carne de pui din când în când sau cu fructe de mare? De niște fructe delicioase ce zici însă? O idee foarte bună, de pus în practică în această vară. Nu vei regreta.

 Iată câteva idei de rețete pentru a pune fructele pe grătar în acest sezon. Le poți servi apoi pe post de desert sau ca garnitură pentru carne. O pată de prospețime pentru felurile tale de mâncare!

 

Piersici, prune și nectarine pe grătar.

 Taie fructele în două și înlătură sâmburii. Pune apoi feliile de fructe pe o folie de aluminiu și stropește-le cu puțin ulei de măsline. Pentru a mai adăuga puțin gust, poți folosi și miere dar și câteva frunze de mentă. Servește apoi fructele cu iaurt sau cu cremă glasată.

 

Ananas pe grătar.

 Ananasul curățat trebuie să fie tăiat în fășii lungi. Pune apoi fășiile pe frigărui pe care să le pregătești la grătar. Niște frigărui delicioase, suculente, un adevărat deliciu de degustat alături de carne de pui sau de porc. Poți prepara și niște rondele de ananas pentru un desert rapid şi delicios. Este de ajuns dacă le presari cu puțină scorțișoară și dacă adaugi peste puțin sirop de arțar şi de ce nu și puțină frișcă.

 

Căpșuni și pepene galben pe grătar.

 Ce zici de reinventarea unui clasic? Dacă de obicei preparai frigărui cu bucățele de pepene galben, cu prosciutto și cu brânză, este vremea să faci și unele schimbări.

 Folosește-te de oțet balsamic şi servește totul într-o salată. Dacă mai adaugi și căpșuni vei obține o salată genială. Un nou ingredient de adăugat rețetei clasice.

 Poți folosi pepenele galben și pentru a–l prepara direct pe grătar. Păstrează și coaja pentru a-l mânui mai ușor.

Alte sugestii?

Categorie: