Idei pentru decorul mesei de Crăciun

 

Masa de Crăciun, cheia unei seri reușite

Idei pentru decorul mesei de Crăciun Perioada Crăciunului este perioada în care toate lucrurile sunt posibile. Petrecem mai mult timp cu familia, împodobim împreuna bradul și casa. ....

 De Crăciun aștepți musafiri la masă? Decorarea mesei trebuie să fie și mai mult un lucru la care trebuie să te gândești în detaliu, pentru că feeria Crăciunului trece și prin decorarea mesei. O masă bine aranjată și decorată atrage toate privirile și este elementul cheie al unei seri cât mai reușite în familie sau împreuna cu prietenii. Pentru a te inspira, iată câteva idei și sugestii în tendințe pentru că nu numai meniul este cel mai important.

 Înainte de a începe, trebuie să știi că cel mai ușor este să îmbini două culori. Roșu și verde, albastru și alb, roșu și auriu... dar pentru un aspect mai minimalist trebuie să alegi și unele nuanțe precum auriul, argintiul sau albul. Oglinzile, suporturile pentru lumânări și lumânările sau ghirlandele luminoase sunt cele care pot completa de minune decorul. Vâscul, bradul sau laurul sunt alte elemente care pot crea cel mai frumos decor.

 Culorile neutre sunt cea mai bună alegere pentru un decor minimalist și se potrivesc foarte bine oricărui tip de interior. Nuanțele de gri deschis sau de bej deschis puse în valoare de o față de masă albă merg de minune cu ornamentele aurii și argintii.

 

O masă romantică

 Rozul pudrat și materialele delicate precum inul, organza sau mătasea sunt cea mai bună alegere. Alege pentru a completa decorul clopoțele de sticlă și suporturi pentru lumânări mici și delicate.

 

Masa de Crăciun în nuanțe de gri închis

 Masa de Crăciun în nuanțe de gri închis va fi pusă cel mai bine în valoare de nuanțele de auriu și de roz fuchsia aduse ori de panglicile de la șervețele ori de detaliile feței de masă. Compozițiile florale puse în mijlocul mesei sunt o alegere foarte potrivită pentru o masă mai sobră dar elegantă.

 

Masa de Crăciun cu un decor inspirat din căbănuțele de lemn

 Dacă nu pleci la munte în această iarnă, adu ambianța cabanelor de munte la tine pe masă. Cu ajutorul unor materiale mai brute sau mai naturale, precum lemnul, inul, pânza de iută sau ramurile de brad naturale poți crea un decor minunat. Și pentru o lumină minunată care să evoce focul șemineului, folosește câteva lumânări pentru centrul mesei.

 

O masă de Crăciun cu un stil urban șic

 O tendință care va crea un decor mai minimalist și mai modern. Un stil epurat obținut cu ajutorul albului – fața de masă, decorațiuni, veselă... Albul trebuie să fie folosit pe post de fundal și culoare dominantă. Pentru a-l pune în valoare te poți folosi de unele tușe de argintiu, de auriu sau de verde cu ajutorul unor buchete de flori sau al unor ghivece cu bulbi.

 

Masa de Crăciun cu o notă mai girly

 Masa decorată cu detalii roz șic arată cel mai bine. Vesela decorată cu auriu sau cu motive florale este cea mai bună alegere. Vesela aurie, alături de mici globuri sau bomboanele în nuanțe de roz puse lângă ea este o idee la fel de bună. Șervețelele legate cu panglici roz sunt detaliile care vor face diferența.

 

Masa de Crăciun în alb și argintiu

 O masă de Crăciun decorată în alb și argintiu va arăta mereu șic și rafinată. Toată lumea are cu siguranță prin casă o față de masă albă simplă dar și veselă albă elegantă. Mai rămâne să fie pusă în valoare de un napron argintiu sau de globuri, tul, ghirlande, zăpadă artificială, câteva rămurele de brad sau câteva lumânări.

 

Masa de Crăciun în nuanțe de auriu

 Auriul este un mare clasic atunci când vine vorba despre Crăciun. O opțiune clasică dar extrem de frumoasă pusă în valoare de alb.

 

O masă de Crăciun cât mai colorată

 Departe de culorile tradiționale, masa de Crăciun arată minunat dacă se vor folosi culori mai vii și mai îndrăznețe. O masă șic și festivă arată deci minunat articulată în jurul unor culori precum violetul, turcoazul, verdele anason sau roz fuchsia. Decorul mesei va fi cu ajutorul acestor nuanțe tonic și romantic în același timp. Cea mai frumoasă combinație? Rozul fuchsia și negrul puse în valoare de nuanțe de argintiu.

 

Griul și violetul vor da cea mai elegantă și mai sobră combinație

 

 

Negrul în decorarea mesei de Crăciun este foarte trendy

 Nu vrei să folosești negrul în decor? Ți se pare mult prea îndrăzneț? Ei bine, nu e chiar așa. E adevărat că sparge codurile tradiționale dar este extrem de șic. Șervețelele sau vesela neagră alături de elemente de decor în alb sau roșu vor da cea mai elegantă și mai sobră masă de Crăciun.

 Mai poți alege să pui în valoare negrul cu ajutorul paietelor sau al nuanțelor de auriu prin intermediul globurilor sau a ghirlandelor repartizate de-a lungul mesei. Masa de Crăciun va fi cea mai festivă alături de o față de masă neagră, de o veselă ivoire, de suporturi de lumânări de sticlă și cu ajutorul lumânărilor și decorațiunilor în nuanțe de argintiu.

 Nu uita nici de cel mai clasic duo- alb și negru care este mereu cea mai clasică și mai elegantă opțiune în același timp. Decorul mesei poate să fie pus în valoare de fundițe roșii dar și de lumânările care vin cu un strop de culoare șic și rafinată alături de rămurelele de brad verzi.

 

Roșul este un clasic în materie de decorațiuni atunci când vorbim despre Crăciun

 Dacă pentru Crăciun te inspiri din țările Scandinave, alege nuanțele de alb și rosu, foarte clasice dar mereu o valoare sigură.

 Fața de masă în nuanțe de roșu dar și vesela sunt cele care vor conferi un decor călduros și elegant în același timp. Pune decorul în valoare cu ajutorul unor crenguțe de iederă și al unor elemente de decor în nuanțe de alb.