Camera de joacă a copiilor

 

Camera de joacă a copiilor

camera de joaca a copiilor

 Dacă vă numărați printre norocoșii care au un apartament sau o căsuță suficient de mare care le permite să amenajeze copiilor o cameră de joacă special pentru ei, atunci trebuie să știți că nimic nu este întâmplător. Nimic nu se decorează la întâmplare. Camera de joacă a copilului sau a copiilor dvs. nu înseamnă numai jucării peste tot și pereți decorați drăguț, ci are mai multe implicații. întâi trebuie să vă cunoașteți cu adevărat copilul, să îi cunoașteți pasiunile și visele, și mai apoi să îi decorați o cameră de joacă. Dacă aveți fetiță, nu este musai să decorați totul în roz cu prințese și păpușa Barbie, iar băieții nu vor să se joace numai cu mașinuțele și soldățeii, ci au alte aspirații. Poate că unii copii sunt pasionați de pictură, de astronomie, de științe sau de natură, atunci trebuie să le dăm șansa să se exprime liber și să își pună pasiunile în practică.

Câteva măsuri înainte de amenajarea camerei de joacă

 Indiferent cât de mari sau de mici ar fi copiii, întâi trebuie să punem accent pe siguranță și abia apoi pe joacă. Așadar, luați măsurile de siguranță ce se impun. Căutați un mobilier pe măsura copilului, mascați colțurile pentru a evita loviturile, luați măsuri de siguranță pentru prize și creați rafturi speciale la care să ajungă numai un adult pentru jucăriile ceva mai periculoase. O dată aceste măsuri de precauție luate, puteți amenaja camera după bunul plac. Să nu uităm că o cameră de joacă poate coincide cu dormitorul copilului, atâta timp cât spațiul ne permite.

 

Idei de amenajare a camerei de joacă a copilului

Dormitorul copiilor

 Dacă cel mic este pasionat de scris, atunci puteți achiziționa o tăbliță la el în cameră și să îi puneți la dispoziție cretă și burete, și desigur, un ursuleț de pluș care să fie elevul. Se va distra de minune. Dacă însă copilul adoră pictura, de ce să nu îi luați un mini chevalet pe care să picteze toată ziua? Un copil pasionat de sport va aprecia cu siguranță o minge sau un mini teren de golf în camera de joacă, în vreme ce pasionații de știință se vor juca toată ziua în mini-laboratorul pe care îl construiți cu ajutorul lor. Așadar, pentru a evita eventualele situații mai neplăcute în care copilul va desena pe pereți, este ideal să îi amenajați o tablă sau o mini zonă de pictor unde să își poată exprima creativitatea. Camera de joacă trebuie să fie una interactivă care să țină prichindelul ocupat într-un sens plăcut și de aici nu trebuie să lipsească personajele preferate din desenele animate de pe pereți sau sub formă de jucării de pluș. Copiii se vor simți răsfățați și își vor manifesta talentul și creativitatea într-un spațiu de joacă special creat pentru ei.

Categorie: