Nisipurile de aur, Bulgaria

 

Nisipurile de aur – Bulgaria

nisipurile de aur bulgaria 1

 Din ce în ce mai mulți români aleg ca destinație turistică de vacanță Nisipurile de Aur din Bulgaria. Motivele sunt variate – cazarea și masa sunt mai ieftine, zona este mai liniștită, plajele mai curate, comparativ cu cele din țara noastră. Adevărul este undeva la mijloc, cert este că Nisipurile de Aur a devenit o destinație preferată de mulți turiști pentru a-și petrece concediul, vara. Nisipurile de Aur se situează la aproximativ 20 km de orașul Varna și este o destinație turistică din ce în ce mai populară pentru turiștii din România, Germania, Marea Britanie, Rusia, Ţările Scandinave, Franţa, Europa Centrală şi de Est, din Golful Persic, Israel, şi din alte ţări, fiind atrași mai ales de prețurile rezonabile.

 

Nisipurile de Aur - generalități

 Numele stațiunii Nisipurile de Aur provine de la o legendă străveche care spune că în urmă cu foarte mult timp, pe teritoriul acestei stațiuni se afla îngropată, undeva, sub nisipul fin, o mare comoară, îngropată de pirați. Natura însă s-a răzbunat pe pirați și a transformat tot aurul în nisip fin, așa a luat naștere stațiunea Nisipurile de Aur.

 

Transportul în stațiunea Nisipurile de Aur

 Ca și în orice altă stațiune pe care o vizitați, este important să știți cum vă puteți deplasa, prin ce mijloace de transport în comun, deoarece nu de puține ori vi se întâmplă să vă doriți să vă relaxați în concediu, uitând practic de mașină în fața hotelului la care sunteți cazat. Așadar, Nisipurile de Aur sunt deservite de Aeroportul Internațional Varna și de asemenea de mai multe linii de autobuz din Varna, precum autobuzele 9, 89 și 108, conectate la gara Varna, 209 și 309 conectate în diferite zone ale orașului, iar 409 la aeroport.

 

Cu ce ne ocupăm timpul liber in statiunea Nisipurile de Aur

nisipurile de aur bulgaria

 Stațiunea deja celebră Nisipurile de Aur și-a căpătat faima și renumele în urma atracțiilor turistice pe care le pune la dispoziție oamenilor veniți din toată Europa în vizită. Ce-i drept, principala atracție este marea, și plaja. Oamenii vin aici să se relaxeze, să facă plajă, să înoate, iar plaja de aici este perfectă. Aceasta se întinde pe o lungime de 3.5 km și are 100 m lățime și este printre cele mai bune plaje de nisip din Europa, fiind acoperită cu nisip fin și auriu, neexistând pietre. Apa mării este neobișnuit de curată și liniștită, astfel că o vacanță cu copiii și o tură de scufundări este ideală. Dar celelalte atracții turistice nu sunt de neglijat. O dată ajunși aici, trebuie să vizitați și Castelul din Balcic, care este fosta reședință a reginei Maria, Muzeul de Istorie, Biserica Sf. Nikola, Muzeul etnografic, ce cuprinde o atmosferă a satelor și orașelor de la sfârșitul secolului al XIX-lea. De asemenea, puteți și este chiar recomandat să vizitați și Galeria de Artă din orașul Dobrudza, Biserica Sf. Georgi și Sf. Petka și Biserica grecească Sf. Elena.

 

Unde ne cazăm?

 Cazarea chiar nu este o problemă în ceea ce privește planificarea unei vacanțe la Nisipurile de Aur. Sunt o mulțime de hoteluri, și majoritatea oferă servicii gen all inclusive sau chiar ultra all inclusive. Puteți alege hoteluri între 2 și 5 stele, care oferă servicii similare celor din marile stațiuni ale lumii. Vă puteți astfel bucura de piscină, lobby, baruri, spa, bar lounge, masaj, internet, și multe altele. Printre cele mai importante locuri de cazare din Nisipurile de Aur enumerăm hotelurile Cabachul Beach Residence, Vila White Dove, Hotel Eden, Hotel Elena, Hotel Poseidon, Hotel Glarus, Hotel Astera, hotel Atlas, și lista poate continua.

Categorie: