Beneficiile delicioaselor caise

 

Profitați, e sezonul caiselor

Beneficiile delicioaselor caise Caisele sunt ușor dulci și au un profil de o savoare unică în contextul fructelor și legumelor de sezon. Caisele sunt de asemenea, foarte versatile în bucătărie. Ele pot fi consumate proaspete, dar pot fi și un adaos delicios la orice tip de salată. Caisele uscate par să fie și ele preferate ca gustare și pot fi combinate cu diverse alte fructe uscate.

 Profilul nutrițional al caiselor oferă numeroase beneficii. Studiile efectuate de nutriționiști au demonstrat faptul că proprietățile lor antioxidante sunt relaționate cu o piele și o membrană mucoasă sănătoase, cu protecție eficientă contra cancerului de plămâni și de gură și sunt și un factor anti-infecțios de nădejde. 

 Vitamina A și vitamina C, precum și potasiul, carotenoizii și flavonoizii precum luteina, beta criptoxantina și zeaxantina, pot ajuta la prevenirea slăbiciunii generale relaționate cu vârsta, precum bolile cardiace și degenerarea maculară. Substanțele active din caise ajută de asemenea la reglarea ritmului cardiac și al tensiunii arteriale, ajutând la menținerea nivelelor de colesterol la nivel normal.

 Dacă nu sunteți familiarizat cu acest fruct minunat, începeți să le acordați mai multă atenție și să profitați de acest sezon în care se găsesc cu ușurință. Consumați-le însă cu moderație, deoarece conțin fructoză care poate fi dăunătoare pentru sănătate dacă este consumată în cantități excesive.

 

Beneficiile pentru sănătate ale caiselor

 În cazul caiselor proaspete, nivelul cel mai ridicat de vitamine este oferit de vitamina A – aproximativ 13% din valoarea zilnică într-un singur fruct. Caisele mai conțin diferiți carotenoizi benefici, care eliberează antioxidanți esențiali puternici care ajută la menținerea unei vederi optime, a unei pieli sănătoase și oferă protecție contra cancerului de plămâni.

 Caisele sunt de asemenea o sursă bună de vitamina C, recunoscută ca factor de prevenire a problemelor de vedere, a menținerii sănătății și elasticității pielii și a membranelor mucoase și de protecție contra daunelor cauzate în corp de radicalii liberi. Flavonoizii precum luteina și beta criptoxantina oferă multe beneficii în ceea ce privește încetinirea și inclusiv prevenirea tulburărilor și bolilor relaționate cu vârsta. De asemenea, zeaxantina, un carotenoid care se absoarbe în retină, are funcția de protecție contra razelor UV și contra degenerării maculare.

 Totodată, caisele conțin numeroase substanțe fitochimice benefice pentru sănătate. Unele dintre acestea au capacitatea de a preveni bolile cardiace, altele ajută la menținerea nivelelor de colesterol la nivel normal, în timp ce fibrele mențin funcționarea optimă a sistemului digestiv. În plus, potasiul ajută la reglarea ritmului cardiac și a tensiunii arteriale.

Informații nutriționale pentru caise

Mărimea porției: 28 de grame

Cantitate per porție

 

Calorii

13

 

Carbohidrați

3 g

 

Zahăr

3 g

 

Fibre

1 g

 

 

Studii medicale realizate asupra caiselor

 De curând, a fost efectuat un studiu medical pentru a se cerceta efectele extractului de cais japonez (Prunus mume) contra dereglărilor celulare în cazul cancerului de colon. Oamenii de știință au ajuns la concluzia că acest extract a stopat creșterea și proliferarea celulelor maligne, determinând în cazul acestora procesul de apoptoză (moarte celulară).

 Numeroase alte studii au demonstrat puterea fructelor și legumelor proaspete pentru reducerea riscului apariției a diferite tipuri de cancer, în special cele care conțin carotenoizi, datorită capacității lor antioxidante. Oamenii de știință au subliniat faptul că mai ales luteina, licopenul și zeaxantina sunt agenți chimiopreventivi promițători.