Cercetătorul care ne asigură că credința depinde de gene

 Dean Hamer, profesor doctor la Facultatea de Medicină Harvard, lucrează în prezent la Institutul Național de Cercetare a Cancerului din Washington, unde este șeful secției de Structură și Reglare genetică din cadrul Laboratorului de Biochimie.

 Doctorul genetician Dean Hamer afirmă că credința este influențată de biologia umană, conform cărții sale intitulate “The God Gene” (“Gena lui Dumnezeu”). Hamer, a cărui carte are subtitlul de “Cercetarea unuia dintre cei mai prestigioși geneticieni mondiali referitor la faptul că credința este determinată de biologie”, susține că răspunsul se află în genele umane și că spiritualitatea este una din moștenirile sale de bază, un instinct care oferă un simț al vieții și curajul de a înfrunta dificultățile sau pierderile inerente vieții.

 Dean Hamer a comparat mostrele de ADN a 1000 de indivizi cu o scală care măsoară gradul de spiritualitate, reușind să identifice astfel ceea ce a denumit ulterior ca fiind “gena lui Dumnezeu”, mai exact gena VMAT2, care arată cum acest proces se realizează în creier. În plus, se pare că această genă, VMAT2, crește probabilitățile de supraviețuire reproductivă a ființei umane deoarece ajută la reducerea stresului, previne apariția bolilor și crește speranța de viață.

Religia și știința

 După cum explică cercetătorul, acesta a analizat genele a 1000 de indivizi de vârste diferite și având diverse contexte sociale și a comparat mostrele de ADN ale acestora cu o scală care măsoară gradul de spiritualitate, reușind să identifice ‘gena lui Dumnezeu’, VMAT2, care arată cum se manifestă aceasta la nivelul creierului.

 Cartea lui Hamer nu încearcă să confirme existența sau non-existența lui Dumnezeu, ci crează o legătură între religie și știință.

Limitările

 În orice caz, autorul avertizează asupra a trei “limitări importante” ale cărții sale: prima, că aceasta nu oferă o explicație totală a spiritualității; a doua, că cercetările asupra comportamentului genetic pot explica doar diferențele individuale și nu caracteristicile generale ale speciei, iar a treia, că această carte este despre ceea ce cred oamenii și nu chestionează dacă aceste credințe sunt adevărate.

De ce credința nu este un accident ?

 Cea mai recentă carte a sa, intitulată The God Gene (Gena lui Dumnezeu) nu începe într-un laborator alb sterilizat, ci într-o mănăstire japoneză unde un călugăr german duce o viață austeră consacrată meditației zen. Conform tezei centrale a geneticianului Hamer, căutarea iluminării de către tânărul călugăr este direct relaționată cu secvența codificată a ADN-ului său.

 Dean Hamer afirmă că a descoperit o legătură între spiritualitate și o genă numită VMAT2. În cadrul unui studiu realizat pe 1.001 de subiecți, un procent de 28% dintre aceștia, care aveau o anumită variantă a genei VMAT2 – o bază C în loc de o bază A, prezentau în mod semnificativ tendințe accentuate către spiritualitate (conform unui chestionar efectuat de către cercetători). Unii dintre acești subiecți simțeau iubire față de natură și trăiau o stare de unitate cu mediul înconjurător; alții aveau o tendință aproape mistică de a se cufunda complet în anumite acțiuni și de a nu mai simți în mod normal timpul și spațiul. În majoritatea cazurilor analizate, aceste trăsături tindeau să se corelaționeze, semnalând faptul că subiecții cu înclinații spirituale și la care s-a detectat gena VMAT2 aveau un caracter psihologic diferit decât subiecții omologi cu baza A.

 În ceea ce privește rezultatele obținute de cercetătorul Hamer, aspectul care atrage cel mai mult atenția este acela că nu apare nicio legătură între «gena divinității» și comportamentul religios tradițional. Așa cum afirmă Hamer, «acesta a fost un rezultat surprinzător și pentru noi… Contrar lucrurilor pe care obișnuim să le credem, pe copii nu-i învață să fie spirituali părinții, profesorii, preoții, miniștrii sau rabinii și nici cultura sau societatea... nucleul spiritualității se găsește încă de la început în noi. El face parte din gene.»

Iată în continuare un interviu realizat recent cu cercetătorul Dean Hamer:

 R: Căutarea «genei divinității» s-a născut dintr-un proiect de studiu realizat pe fumători. Există ceva relaționat cu predispoziția genetică de a fuma care să coincidă cu spiritualitatea?
 Acesta era doar un aspect din cadrul chestionarului de personalitate pe care îl utilizam. Se numește «Inventar de temperament și caracter» și l-am ales deoarece se bazează pe biologie. În realitate, acest chestionar include o scală spirituală numită autotranscendență. Astfel, originea a fost accidentală, însă ulterior mi-am dat seama că spiritualitatea ar putea fi un domeniu interesant de cercetare prin ea însăși.

 R: Ați utilizat vreo tehnologie de avangardă pentru a analiza mostrele de ADN? Știu că ați reprezentat reacțiile pe anumite plăci speciale care aveau culoarea verde, portocaliu sau roșu în funcție de ce versiune de genă era în lanțul de ADN. Puteți să adăugați ceva referitor la aceasta?
 Tehnologia pe care am folosit-o era o variantă de avangardă a tehnologiei standard. Idea de a studia cu atenție polimorfismele nucleotidelor simple este ceva foarte obișnuit în acest domeniu, iar ideea de a studia culoarea reacției este mai puțin frecventă. Această variantă particulară a fost creată de Max Myakeshiv, care lucrează cu mine în laborator. Metoda sa a facilitat dezvoltarea reacției complete și bineînțeles că aceste culori au oferit un proces interesant, însă nu a reprezentat un avans fundamental, ci doar o etapă.
 R: În cadrul cercetării dumneavoastră despre «gena lui Dumnezeu», inițial ați urmat exemplul studiilor realizate asupra anumitor substanțe care au impact asupra minții. De ce?
 Ideea mea a fost aceea că stările spirituale înalte erau într-adevăr similare, ca fenomene, cu acele experiențe pe care unii oameni le trăiesc sub influența anumitor substanțe (șamanii de exemplu care folosesc anumite ciuperci și plante halucinogene). Astfel, părea o speculație rezonabilă observând cum se activau aceleași modificări chimice în creier. În plus, se cunoaște de exemplu că monoaminele au un efect amplu asupra diferitelor aspecte pentru reacția emoțională a creierului. (Monoaminele sunt substanțe derivate din aminoacizii aromatici precum fenilalanina, triptofanul, tirozina, iar dopamina și noradrenalina, sunt și ele monoamine; n.n). Din acest motiv ni s-a părut logic să ne începem cercetarea din această zonă.

 R: Izolarea genelor dă impresia că este o sarcină extrem de dificilă. Însă a oferi o definiție a spiritualității pare să fie ceva și mai riscant. Măsurătorile dumneavoastră se bazează mai ales pe o calitate numită «uitare de sine», care apare atunci când o persoană este atât de absorbită de o sarcină sau de un proiect, încât pierde priza asupra lui însuși.
 Ideea este tocmai aceasta, de „a uita” de tine, de a abandona simțământul de sine însuși. Nu poți să fii întotdeauna focalizat doar pe tine.

 R: Însă multe persoane ar putea argumenta că spiritualitatea nu înseamnă a uita de tine însuți, ci dimpotrivă, a avea o experiență autentică cu tine însuți. Dumneavoastră menționați într-un studiu din 1960, în care subiecții și-au descris stările spirituale ca fiind «o diminuare a exteriorului», «o conexiune cu toată lumea și cu toate lucrurile», «un simț subit de unitate». Sunt acestea foarte diferite de «uitarea de sine», care implică a fi absorbit într-o activitate din lumea exterioară?

 Sunt de acord cu faptul că definirea spiritualității nu este o sarcină trivială. Am aplicat acest chestionar în particular pentru că era valid din punct de vedere psihologic. Ceea ce este surprinzător însă, este faptul că doar dacă privești întrebările, îți dai seama că acestea nu sunt realmente relaționate, însă atunci când le adresezi unui număr mare de oameni, descoperi că într-adevăr coincid pănă la un anumit punct și se pare că sunt relaționate cu spiritualitatea. Unele dintre aceste aspecte –precum a crede în miracole–, sunt mult mai clar relaționate cu ceea ce lumea în general ar considera ca aparținând de domeniul spiritualității. Însă sunt de acord cu faptul că nu există unanimitate atunci când se precizează gradul de spiritualitate. Astfel încât într-adevăr ceea ce am descoperit este faptul că genele noastre sunt relaționate cu simțul propriei transcendențe.

 R: În opinia mea, în cartea dumneavoastră The God gene (Gena lui Dumnezeu), încercați să evitați să pară că s-a spus deja tot despre rolul genei VMAT2. Această carte pare mai mult o rampă de lansare, o invitație pentru ca și alți oameni de știință să întreprindă cercetări și mai profunde în domeniul geneticii și al credințelor spirituale.
 Exact. Această carte efectiv este o rampă de lansare pentru a deschide discuțiile în acest domeniu. Idea mea principală este că se poate studia analitic această chestiune în continuare.

 R: Vorbind de experimente, în această carte menționați anumite studii despre efectele meditației asupra creierului. De fapt, și eu am făcut parte la un moment dat din diverse studii precum acesta, am practicat meditația trascendentală de la patru ani și am observat eu însumi cum meditația influențează electroencefalogramele în laborator. Ce influențe au acest tip de descoperiri asupra cercetărilor dumneavoastră?
 Consider că acestea întăresc ideea că tranformările chimice și mecanice din creier pot influența modul fiecăruia de a simți lucrurile și chiar mai mult, de a simți divinitatea.

 R: Polemica minte contra materiei, adică, întrebarea dacă mintea pune în mișcare creierul sau creierul generează mintea este prezentă în cartea dumneavoastră.
 Da. Mintea este materie. Nu există separare. Poate se separă în ideea că creierul este ceva fizic. Este o mașină surprinzătoare, însă în ciuda acestui fapt, este o mașină. Nu este ceva filozofic ciudat care apare din neant.

 R: Aceasta îmi amintește de cartea lui Erwin Schrödinger, What Is Life? (Ce este viața?), care este o explorare fizică a întrebării cum poate corpul să fie un mecanism fizic care gândește, simte și se menține el însuși.
 Mulțumesc pentru comparație. În principiu coincid cu el. Sistemul este alcătuit din mai multe piese, precum un computer, însă care sunt unite într-un mod atât de perfect încât face ca lucrurile să fie cu adevărat surprinzătoare, precum conștiința de sine însuși.

 R: Poate cineva să vă întrebe, argumentând că dacă creierul este motorul, atunci cine conduce mașina –o mașină fără conducător nu se poate mișca, așa cum creierul unei persoane decedate nu poate gândi. Ce este așadar viața?
 Aceasta este o întrebare cheie referitoare la liberul arbitru. Consider că este prea filozofică pentru mine. Nu este o chestiune științifică, deci nu o pot măsura.

 Interviu realizat de Jennie Rothenberg, jurnalist și editor asociat la revista The Atlantic Monthly, Washington D. C.