Afrodisiac - Cardamomul

 

Cardamomul, un afrodisiac care creşte potența

afrodisiac cardamomul  Motto: „Cardamomul este cea mai mare comoară.” (Lao)

 Arborele de cardamom este întâlnit cu precădere în pădurile ecuatoriale din India, Sri Lanka, Nepal, Bhutan, China şi Sumatra. De la arborele de cardamom se utilizează seminţele, împreună cu capsula lor, aceste capsule cu seminţe fiind desprinse imediat după coacere şi apoi uscate la soare. Există mai multe soiuri de cardamom, dintre care enumerăm cardamomul verde (Elettaria), şi cardamomul maroniu sau cardamomul negru (Amomum).

Cel mai mare producător şi exportator de cardamom este statul Guatemala, urmat îndeaproape de India. Cardamomul ocupă locul trei dintre cele mai scumpe condimente din lume, după şofran şi vanilie.

 

 

Cardamomul în bucătărie

 Ca şi condiment, cardamomul se utilizează în special în preparatele culinare dulci şi în băuturi, oferindu-le o aromă şi o savoare unice, cu totul şi cu totul speciale.

 Chiar dacă este unul dintre cele mai scumpe condimente din lume, raportat la masă, cardamomul are o aromă suficient de puternică astfel încât să poată fi de ajuns doar câteva boabe la condimentarea preparatelor culinare. Cel mai bine este ca seminţele de cardamom să fie păstrate în coajă, în capsulă, întrucât în acest mod aroma lor se păstrează mult mai bine şi pentru o perioadă mai lungă de timp.

 

Cardamomul ca remediu naturist

 În Avurveda, medicina tradiţională indiană, cardamomul este folosit pentru a trata şi pentru a preveni tulburările digestive. Cardamomul este de asemenea recomandat pentru întărirea inimii şi pentru îmbunătăţirea memoriei, fiind un bun tonic cerebral.

 Aşa cum o arată un studiu al doctorului Ray Sahelian, cardamomul are excelente proprietăţi antioxidante, fiind de aceea foarte util în prevenirea precum şi în tratarea unor maladii ale creierului, cum ar fi, de exemplu, boala Parkinson. Cardamomul este de asemenea foarte util în prevenirea cancerului.

 Nu în ultimul rând, boabele de cardamom, mestecate încet după masă, ajută la curăţarea gurii şi la împrospătarea respiraţiei.

 

Cardamomul ca afrodisiac

afrodisiac cardamomul 1 Cardamomul este un bine cunoscut afrodisiac care creste potența, fiind folosit în acest scop atât sub formă de seminţe, cât şi sub forma uleiului volatil. Seminţele de cardamom pot fi administrate ca atare, mestecate, apoi ţinute sub limbă (sublingual) timp de câteva minute. Uleiul volatil de cardamom poate fi utilizat atât în aromoterapie, cât şi în uleiul de masaj, pentru un masaj senzual şi puternic afrodisiac.

 Cardamomul poate fi administrat împreună cu un alt afrodisiac puternic stimulent şi anume cu scorţişoara. Pulberea celor două plante afrodisiace poate fi macerată în miere de albine, iar amestecul astfel obţinut poate fi administrat sublingual. Uleiul de cardamom împreună cu uleiul de scorţişoară pot fi adăugate în uleiul de masaj (este bine să se folosească un ulei natural, presat la rece, cum ar fi, de exemplu, uleiul de măsline).

 Seminţele de cardamom mai au atuul că sunt foarte bune pentru aseptizarea cavităţii bucale. Ele sunt de asemenea utile pentru înlăturarea mirosurilor neplăcute, cu potenţial anafrodisiac, cum ar fi, spre exemplu, cel de usturoi.

 

Precauţii şi contraindicaţii

 Nu se cunosc cazuri de contraindicaţie la cardamom, aceasta fiind o plantă cu un efect suficient de blând, iar cazurile de alergie la cardamom sunt extrem de rare.