Cum pastram alimentele vara

 

Cum păstrăm alimentele pe căldură?

cum pastram alimentele vara

 Vara gospodinele se confruntă cu foarte multe probleme, printre care și prospețimea alimentelor, a mâncării, a fructelor și a legumelor, a tartelor luate la picnic, a mititeilor preparați proaspeți, și lista poate continua. Soarele poate degrada foarte ușor alimentele preparate termic, dar și unele fructe și legume care nu rezistă prea mult în soare. Temperaturile ridicate din sezonul cald provoacă de asemenea și multe toxiinfecții alimentare, iar simptomele precum greața, vărsăturile, diareea ori balonarea nu trebuie ignorate. Severitatea infecțiilor digestive poate depinde de la o persoană la alta, în funcție de imunitate și de starea generală de sănătate a persoanei respective. Să vedem așadar ce putem face pentru a evita toxiinfecțiile alimentare.

Mâncarea gătită, băgată repede la frigider

 Ouăle și preparatele care conțin ouă (aluaturi, maioneză, salate, supă de găluște), laptele și preparatele pe bază de lapte (smântână, frișcă, brânză), carnea și mezelurile precum și preparatele din carne (ardeii umpluți, chifteluțele) se alterează cel mai rapid dacă nu sunt băgate la frigider.

Răcirea forțată a alimentelor este imperios necesară. Dacă la cel mult două ore de la preparare alimentele gătite nu sunt băgate la frigider, se dezvoltă tot felul de bacterii ce pot produce toxiinfecții alimentare și nu numai, chiar și enterocolite în forme destul de grave. Și carnea poate dezvolta germeni dacă nu este preparată și gătită imediat după cumpărare sau după ce a fost scoasă de la frigider, deoarece microbii se dezvoltă repede pe căldură.

 

Separați alimentele gătite de cele crude

 Modul în care așezați mâncarea pe rafturile frigiderului este de asemenea important. Așadar, separați mâncarea gătită de alimentele crude. Carnea băgați-o la congelator, apoi imediat pe primul raft mâncarea gătită, pentru ca mai apoi să așezați și fructele și legumele, dar și brânzeturile.

 

Geanta frigorifică, nelipsită de la picnic

 Dacă mergeți la un picnic ori la un grătar, trebuie să știți că o geanta frigorifică vă este mai mult decât necesară. In geanta frigorifică puteți depozita carnea, preparatele gătite, ciupercile, dar și sandvișurile, nu numai apa și berea, să stea „la rece”. De ce să ne riscăm sănătatea noastră dacă avem posibilitatea să evităm situațiile neplăcute?

 

Spălați bine fructele și legumele

 Fructele și legumele trebuie spălate temeinic pe timp de vară deoarece microbii se dezvoltă mult mai rapid în condiții de căldură. Așadar, roșiile, castraveții, ardeii, căpșunele, zmeura, toate legumele și fructele pe care le veți consuma trebuie să fie proaspete și spălate cât mai bine, sub jet puternic de apă. Inclusiv coaja pepenelui și a fructului de kiwi se spală înainte de a fi băgate în frigider, pentru a evita contaminarea altor alimente cu unele bacterii. Dacă respectăm câteva reguli simple, de bun simț, de bază, referitoare la igiena noastră și a alimentelor, putem evita situațiile neplăcute.

Categorie: